HOBIȚA-GRĂDIȘTE. CONTRIBUȚII MONOGRAFICE

 

Preot dr. Ionel Popescu

Satul Hobiţa Grădişte, aparținător comunei Sarmizegetusa, este situat în partea sudică a judeţului Hunedoara şi face parte din rândul acelor aşezări „mai puţin cunoscute, uneori tăinuite prin locuri greu accesibile, adăpostite sub paza unor copaci seculari”[1], despre care nu există foarte multe date, informaţii, mărturii ori dovezi arheologice.

Neavând informaţii istorice exacte, presupunem că „hobenii” au părăsit străvechea aşezare de lângă „Podul Roşu” din cauza deselor năvăliri ale unor popoare străine şi s-au aşezat într-o zonă izolată, mai lângă pădure, la poalele ultimelor ramificaţii ale munţilor Ţarcu, unde au pus bazele actualei localităţi. Aşezat în partea de vest a Ţării Haţegului, este situat la 1 km sud de ruinele vechii capitale a Daciei romane, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, satul se învecinează la est cu Clopotiva (2,7 km), la sud cu munţii Ţarcu (1 km), la vest cu satul Păucineşti (2,8 km) şi la nord cu comuna Sarmizegetusa (1 km), de care aparţine administrativ.

În ceea ce privește relieful, caracteristica principală a acestuia este varietatea, întreaga zonă fiind de deal şi de munte.Vatra satului face parte din depresiunea Ţării Haţegului şi are aspectul unui mic platou.

Istoricul bisericii de la Hobița-Grădiște

Potrivit informaţiilor oferite de câţiva săteni vârstnici, în anii 1977-1979, primul lăcaş de cult al satului a fost din lemn şi era situat în străvechea vatră a satului „Hobiţa Mică”, dincolo de pârâul numit „Balta”, apa care se desparte din Valea Hobiţei, sau Râuşor, la Gura Râului. În jurul acestuia se găsea cimitirul sau progadia, cum se şi spune în graiul local, ale cărui urme pot fi văzute şi azi.[2]

Existenţa acestui lăcaş de închinare este atestată şi de către vicarul greco-catolic al Haţegului, Ştefan Moldovan, care, cu ocazia vizitei canonice efectuate la parohie, în data de 7 ianuarie 1853, consemna : „şi cintirimul cel vechi unde a fost biserica de lemn 45º lung. 26º lat …”.[3] Istoricul Iacob Radu, fost vicar greco-catolic al Haţegului menţionează, la rândul său, că „biserica ceea vechie (din Hobiţa Grădişte, n.n.) a fost din lemn”[4], iar vicarul Ştefan Moldovan, vizitând parohiile din vicariatul Haţegului, arăta că „memoria oamenilor ţine acest cuvânt cum că au avut clopotul (la Hobița-Grădiște,n.n.) într-un prun acăţat mai întâi, apoi s-au apucat şi au clădit o bisericuţă din lemn…”. Existenţa acestei vechi biserici din lemn este consemnată, de asemenea, în conscripţiile anilor 1733[5], 1750[6], 1761-1762[7] şi 1829-1831[8], dar şi de harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773)[9]. Din păcate, lucrările citate nu menţionează exact locul pe care a fost ridicată biserica, Hobiţa Mică sau Hobiţa Mare şi nici dacă este vorba despre două lăcaşuri de cult construite în două locuri şi perioade de timp diferite.

Biserica actuală, zidită din piatră, a fost ctitorită în anul 1840[10] sau în anul 1846[11], în timpul păstoririi preotului unit Nicolae Popovici[12]. Planul ei este dreptunghiular, cu absidă semicirculară nedecroşată, fleşa ascuţită a turnului clopotniţă scund, ridicat deasupra intrării dinspre apus şi acoperişul întregului edificiu fiind învelite în tablă[13]. Vechea biserică de lemn şi actuala biserică de piatră, finalizată în anul 1846, au fost desigur târnosite, însă informaţii cu privire la acest moment sacramental nu s-au păstrat.

Prima sfinţire a bisericii filiei Hobiţa Grădişte, despre care avem cunoştinţă, s-a oficiat în duminica din 18 mai 1969, de către episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Teoctist Arăpaşu[14].

Întâistătătorul Episcopiei Aradului a fost primit atunci cu emoţie, bucurie şi dragoste de toată suflarea satului şi de foarte mulţi credincioşi veniţi din satele vecine. Câţiva copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, între care şi semnatarul acestor rânduri, i-au oferit flori, adresându-i cuvinte de beneventare. Protopopul Alexandru Gherghel l-a întâmpinat în numele preoţilor şi al credincioşilor din protopopiatul Haţeg, împreună cu preoţii slujitori. După slujba de târnosire a fost oficiată sfânta Liturghie, la finalul căreia preotul paroh Avram Glidan „a prezentat raportul asupra parohiei şi a lucrărilor ce s-au făcut la biserica veche de 129 de ani zidită în locul alteia şi mai vechi”.  În cuvântul de încheiere, ierarhul arădean a evidenţiat meritele credincioşilor şi ale parohului, spunând: „Toate mărturisesc despre unitatea de credinţă în Biserica strămoşească şi ne bucurăm că aceste semne vin din inimile credincioşilor şi ale preoţilor cu toată sinceritatea exprimată prin lucrările pe care le fac, prin pictarea, după datina străbună, a lăcaşurilor de închinare, căci aşa este bine, ca toţi credincioşii români să se închine sub cupola aceleiaşi biserici”[15].

Hrisovul întocmit cu prilejul sfinţirii consemnează eforturile preotului paroh Avram Glidan în direcţia renovării bisericii din Hobiţa Grădişte, încă de la începutul păstoririi sale. Astfel, în anul 1933, lăcaşul de cult a fost  renovat în  interior, înlocuindu-se plafonul drept cu boltă, în stil roman, tot atunci fiind înlocuite stranele şi scaunele vechi, iar exteriorul a fost tencuit. În anul 1967 s-au făcut reparaţii şi îmbunătăţiri capitale la biserică, prin contribuţia credincioşilor. Duşumeaua veche a fost înlocuită, s-a introdus curentul electric, s-a dărâmat iconostasul din piatră şi s-a pus unul din lemn sculptat, realizat chiar de către preotul Avram Glidan. Au fost înlocuite uşile şi ferestrele, iar interiorul a fost zugrăvit de către Mihuţ Ardelean din Păucineşti, care a donat toate materialele folosite, manopera fiind suportată de preotul Avram Glidan. Prin grija episcopului Teoctist Arăpaşu, au fost donate, din partea Episcopiei Aradului, 12 icoane pictate pe pânză, care au fost aplicate pe lemn şi s-au aşezat pe iconostas: Sfinţii Apostoli, Sfânta Treime, Sfânta Fecioară Maria şi cei patru evanghelişti, alte 20 fiind donate de credincioşi. Preotul Glidan a donat, la rândul său, o icoană pictată pe pânză reprezentând rugăciunea din Ghetsimani,  (300/200 cm), care a fost aşezată în biserică, deasupra naosului.

După 44 de ani de la acest moment important din viaţa bisericească a satului Hobiţa Grădişte, în urma amplelor lucrări de renovare interioară şi exterioară, dar mai ales a înzestrării cu mobilier sculptat şi pictură, biserica a fost din nou sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Dr. Gurie Georgiu, Episcopul Devei şi Hunedoarei[16], la 26 mai 2013. Din sobor au făcut parte preotul dr. Ionel Popescu, vicar administrativ la Arhiepiscopia Timişoarei, fiu al satului, preotul Antonie Budiul, protopopul Haţegului, preotul paroh Iuliu Tonca, preotul Petru Popescu, fostul paroh,  precum și preoţii din parohiile vecine. După primirea ierarhului a urmat impresionanta slujbă de sfinţire a bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruniţă, care a primit acum şi hramul Duminica Sfântului Apostol Toma. Lăcaşul de cult a fost binecuvântat cu Sfântul şi Marele Mir şi cu Agheasma Mare. La finalul sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie a adresat celor prezenţi un ziditor şi emoţionant cuvânt de învăţătură cu privire la importanţa perioadei post-pascale şi la misiunea tămăduitoare a Bisericii, ca Vitezdă spirituală.

Preoții slujitori

Satul Hobiţa- Grădişte are o vechime considerabilă, primele urme de locuire aici fiind din perioada romană. Cu toate acestea, nu avem foarte multe informaţii despre viaţa bisericească din această localitate înainte de anul 1700, când localnicii aparţineau Bisericii Ortodoxe şi aici era o biserică din lemn. Aşa după cum s-a întâmplat, însă, în alte părţi ale Ardealului, este posibil ca preotul ortodox din sat să fi fost nevoit a  trece, cu enoriaşii săi, la Biserica Unită[17], primul slujitor al acestei parohii, cu 27 de familii şi biserică, fiind menţionat în conscripţia din anul 1761[18].  Potrivit conscripţiei de la 1765, în jurul satului existau următoarele parohii: Clopotiva, Grădişte, Zeicani, Peşteana, în timp ce Hobiţa Grădişte şi Breazova erau filii[19]. „Conscripţia parohiilor, parohialnicilor, parohilor şi lucrurilor bisericeşti din arhidiaconatul Haţeg, comitatul Hunedoarei”, efectuată în anul 1750, consemnează că satul Hobitza Gredistyei avea 60 de credincioşi, o biserică (templa) şi aeditui sacristani – 1 (sacristie)[20]. Iacob Radu menţionează că, în anul 1811, parohia Hobiţa- Grădişte avea 250 de suflete şi un preot cu numele Simion[21]. Acesta a fost urmat de Nicolae Popovici, care a păstorit din anul 1812 şi până în anul 1865, când a decedat[22]. Nicolae Popovici a studiat Teologia la mănăstirea Prislop (?), apoi la Haţeg (un an) şi la Blaj (un an), fiind hirotonit întru preot de către episcopul unit Ioan Bob[23]. După îndelungata păstorire a preotului Nicolae Popovici, parohia Hobiţa Grădişte a fost transformată în filie şi administrată de către preoţii din Sarmizegetusa, Păucineşti şi Clopotiva[24].

Între anii 1872-1897, filia Hobiţa- Grădişte a fost administrată de preotul Nicolae Pop Ţarină din Păucineşti (1853-1899), hirotonit la Oradea, în august 1850, de către episcopul Vasile Erdelyi. Nicolae Pop Ţarină, fiul preotului Dumitru, a studiat la Şcoala Normală din Sântămăria Orlea şi apoi la Blaj. A avut un rol activ în revoluţia din anul 1848, ca tribun ataşat legiunii prefectului Solomon[25]. În timpul păstoririi sale, la Hobiţa s-au înregistrat cazuri de revenire la Ortodoxie. Acest lucru rezultă dintr-o scrisoare pe care el a trimis-o protopopului greco-catolic al Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, Avel Pop Bociat, în anul 1891, în care face referire la „apostasierile de la religia greco-catolică” constatate în Păucineşti şi Hobiţa -Grădişte[26].

La 29 ianuarie 1895, preotul Nicolae Pop Ţarină a înaintat o scrisoare Consistoriului (Consiliului, n.n.) Episcopesc din Lugoj, în care arăta că a administrat parohia Hobiţa- Grădişte timp de 22 de ani, însă această filie nu se găseşte într-o situaţie materială foarte bună. Din cele 46 de familii existente – precizează preotul – doar 26 plătesc câte ceva pentru nevoile parohiei, întrucât majoritatea sătenilor se confruntă cu probleme grave de sărăcie. În final, preotul Ţarină menţionează că, fiind în vârstă şi bolnav, nu mai poate administra această filie[27].

Urmare acestui demers, în anul 1897, protopopul Avel Pop Bociat (1885-1901) din Sarmizegetusa a încredinţat administrarea filiei Hobiţa- Grădişte preotului Andrei Ionaş din parohia vecină Clopotiva. După trei ani, noul paroh al Clopotivei, Iacob Nicolescu (1897-1910)[28] continuă slujirea la Hobiţa[29] până în anul 1912, când aceasta redevine parohie păstorită de preotul Aurel Iubaş (1912-1930)[30].

Din anul 1930, Hobiţa- Grădişte este transformată iarăşi în filie la parohia Păucineşti, fiind păstorită de vrednicul preot Avram Glidan, care după o rodnică activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată vreme de 50 de ani în parohia natală Păucineşti, cu filiile Hobiţa- Grădişte şi Zeicani (din 1965), a primit distincţiile de iconom, iconom stavrofor, crucea patriarhală şi două medalii aniversare la 20 de ani de la reîntregire şi la sărbătorirea patriarhului Justinian. De asemenea, timp de 16 ani a fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Aradului, opt ani fiind secretarul general al acestui for bisericesc.

Preotul Avram Glidan s-a bucurat de preţuirea şi de dragostea credincioşilor nu numai pentru incontestabilele sale calităţi de foarte bun organizator şi  gospodar, ci şi datorită tactului pastoral de excepţie, firii sale deschise, bunătăţii sufletului şi modului impecabil de comunicare cu toţi păstoriţii săi. El a rămas în amintirea tuturor ca un preot de vocaţie, un foarte bun predicator, un adevărat talent în ceea ce priveşte confecţionarea unor obiecte de cult, sculptate, cum a fost iconostasul bisericii din Hobiţa- Grădişte. Era, de asemenea, foarte priceput în toate cele necesare gospodăriei şi bisericii, dar şi un adevărat specialist în probleme de natură tehnică. Înzestrat cu un simţ al umorului ieşit din comun, ştia să se facă plăcut atât fraţilor preoţi cât şi credincioşilor, cu episcopul Teoctist al Aradului având o relaţie caldă, de suflet, fapt pentru care ierarhul arădean a poposit în nenumărate rânduri la Păucineşti. Preotul Avram l-a primit de fiecare dată cu toată bucuria şi a ridicat, în cinstea lui, un pavilion din lemn, în grădina casei sale, situată la poalele muntelui, locul fiind foarte potrivit pentru rugăciune şi meditaţie.

Deşi anii în care a păstorit preotul Glidan erau foarte grei, regimul comunist-ateu limitând drastic accesul tinerilor la şcolile teologice, vrednicul paroh de la Păucineşti s-a gândit la viitorul Bisericii şi, din cele trei sate pe care le-a avut sub purtarea sa de grijă, a îndrumat patru tineri spre Seminarul teologic de la Caransebeş.  Preotul Avram Glidan a plecat la Domnul la data de 22 februarie 1981, plâns de toţi credincioşii din cele trei sate pe care le-a păstorit o jumătate de secol, trupul său fiind aşezat, până la învierea cea de obşte, în cripta pe care şi-a pregătit-o lângă biserica din Păucineşti. Urmaşul preotului Avram Glidan la păstorirea parohiei Păucineşti, cu filiile Zeicani şi Hobiţa- Grădişte, a fost preotul Petru Popescu.

În timpul celor 30 de ani de activitate pastorală, preotul Petru Popescu s-a preocupat de întreţinerea, în condiţii corespunzătoare, a bisericii din filia Hobiţa Grădişte şi a cimitirului parohial, în care scop a efectuat mai multe lucrări, cu sprijinul parohienilor.  Lucrările de natură administrativ-gospodărească au fost continuate de către preotul paroh Petru Popescu şi în anii următori.Urmaşul preotului Petru Popescu este actualul  preot paroh Iuliu Tonca, care a intensificat activitatea pastoral-misonară şi liturgică în parohia Păucineşti, cu filiile Zeicani şi Hobiţa- Grădişte, credincioşii din aceste unităţi bisericeşti având servicii religioase nu numai în duminici şi în sărbători, ci şi în zilele de peste săptămână. De asemenea, organizează pelerinaje cu credincioşii la hramul aşezămintelor monahale din Ţara Haţegului (Prislop, Colţ şi schitul Retezat), cu sprijinul primăriei din Sarmizegetusa. În domeniul social-filantropic, preotul paroh a iniţiat colecte de produse alimentare şi bani, care au fost direcţionate spre credincioşii sinistraţi, spre familiile cu venituri foarte mici sau fără venituri, de un asemenea ajutor financiar beneficiind şi o persoană supusă unui transplant de organe.

Parohia Păucineşti, cu cele două filii, este conectată la proiectele „ALEGE ŞCOALA”, iniţiate de Patriarhia Română şi „COPILUL ÎN FAMILIE”, câţiva copii participând la concursul de creaţie „BOTEZUL MEU”. Pentru a se specializa în derularea unor astfel de proiecte, preotul Tonca a frecventat  cursurile organizate de Episcopia Devei şi Hunedoarei la Moneasa, judeţul Arad, unde a obţinut diploma de „Manager de proiect”.

 

Şcoala

Primele informaţii cu privire la şcoală le găsim în procesul-verbal încheiat de către vicarul greco-catolic al Haţegului, Ştefan Moldovan, la 7 ianuarie 1853, cu prilejul vizitei canonice efectuate în parohia Hobiţa Grădişte. „Pentru şco[a]lă s-au îndemnat poporul să se împreune cu cea a Grădiştei (Sarmizegetusei, n.n.) de carele nu e depărtat numai ½ oră”[31]. Prin urmare, în Hobiţa Grădişte nu era şcoală, copiii fiind instruiţi până atunci în scris şi în citit de către preotul paroh sau de către cântăreţul bisericesc, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul vremurilor şi în alte părţi ale ţării.

Din anul 1853 şi până în 1936, copiii sătenilor din Hobiţa au învăţat la şcoala din Sarmizegetusa,  după care începând cu data de  26 iulie 1936, adunarea generală a locuitorilor satului, ţinută în localul primăriei locale, sub preşedinţia primarului Tenie Alexe, a luat hotărârea de a construi o clădire pentru şcoală şi cămin cultural.

După ce şcoala şi căminul cultural au fost construite, copiii au frecventat primele patru clase în sat şi următoarele trei apoi patru,  la Sarmizegetusa.

Din păcate, datorită numărului tot mai mic de elevi, în anul 2012, şcoala din Hobiţa Grădişte a fost închisă, copiii fiind arondaţi din nou la şcoala din Sarmizegetusa.

În momentul de faţă Hobiţa Grădişte se confruntă, ca şi alte localităţi din mediul rural, cu îngrijorătorul fenomen al îmbătrânirii populaţiei şi al natalităţii tot mai scăzute. Urmare acestuia, numărul copiilor este în scădere, iar şcoala edificată cu atâta trudă de înaintaşi şi renovată la standarde corespunzătoare, împreună cu căminul, în anul 2011, stă iarăşi cu porţile închise.



[1] Vasile Drăguţ, Vechi monumente hunedorene, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 5

 

[2] Ionel Popescu, Istoria vieţii bisericeşti la românii din unele sate ale Ţării Haţegului, teză de licenţă, (mss.), Sibiu, 1980

 

[3]  Ştefan Moldovan, Însemnare. Protocolul vizitaţiunei canonice a vicariatului Haţegului începând de la 15 no [i] embrie 1852 până la 13 ian[uarie] 1853 respectiv până la 31 ian[uarie] 1853, ziua în care s-a închis vizitaţiunea prima cu vizitarea bis[ericii] din Haţeg, in addenda la Camelia Elena Vulea şi Luminiţa Wallner-Bărbulescu, Vizitaţiuni canonice în Ţara Haţegului (1852-1885), Cluj-Napoca, 2003, p. 283-284.

 

[4]  Dr. Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, Lugoj, tipografia Gutenberg, 1913,   p. 241.

 

[5] Augustin Bunea, Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, Blaj, 1900, p. 372.

 

[6] Idem, Statistica românilor din Transilvania în jurul anului 1750 făcută de vicariul episcopesc Petru Aron, Sibiu, 1901, p. 51.

 

[7]  Dr. Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal, făcută de administraţia austriacă la anul 1760-1762, copiată din arhiva de război din Viena, Cluj, 1926, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj”, an. 3, 1926, p. 652.

 

[8]Consignatio Statistico Topographica singulorum in Magno Principatu Transylvanicae (edit. Bogdan Crăciun şi Ioan Bolovan), Cluj-Napoca, 2003, p.42.

 

[9] http://ro.wikipedia.org/wiki/Fisier: Josephinische-Landaufnahme- pg. 231.jpg.

 

[10]Diecesa Lugoşului. Şematism istoric, Lugoj, 1903, p. 521.  

 

[11]  Radu, Istoria vicariatului …, p. 241.

 

[12]  Elena Camelia Vulea, Biserica Greco-Catolică din Vicariatul Haţegului (1850-1918), Cluj-Napoca, 2009, p. 303.

 

[13]  Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, Ed. Eftimie Murgu, Reşiţa, 2011, p. 170

 

[14]  Născut la 7 februarie 1915, în Tocileni, jud. Botoşani, Teoctist (Teodor) Arăpaşu a studiat Teologia la Seminarul monahal de la mănăstirea Cernica şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A funcţionat apoi ca Episcop-vicar patriarhal şi rector al Institutului  Teologic din Bucureşti, iar la 28 iulie 1962 a fost ales episcop al Aradului, unde a păstorit 10 ani. La 28 ianuarie 1973 a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, iar la 25 septembrie 1977 a devenit arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei. După moartea patriarhului Iustin Moisescu (31 iulie 1986) a devenit locţiitor de patriarh şi, la 9 noiembrie 1986, a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A trecut din viaţa pământească în 30 iulie 2007. Ca episcop al Aradului a efectuat mai multe vizite canonice în parohiile din Ţara Haţegului şi a sfinţit câteva biserici de aici (A se vedea: Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p.37-38).

 

[15]  cf. rev. „Mitropolia Banatului”, anul XIX, nr.4-6/1969, p. 353

 

[16]  P.S. Gurie Georgiu (din botez Grigore) s-a născut la 31 decembrie 1968, în localitatea Huta-Chiuieşti, jud. Cluj. A studiat Teologia la seminarul din Craiova (1984-1988) şi la facultatea din acelaşi oraş (1992-1996). A urmat cursuri aprofundate de Teologie sistematică la Facultatea de Teologie Catolică din Padova – Italia (1996-1997) şi de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001) şi a obţinut titlul de doctor la Facultatea de Teologie din Alba-Iulia, în anul 2012. Pe linie administrativ-bisericească a funcţionat ca secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996), eclesiarh al catedralei mitropolitane din Craiova, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei şi Episcop-vicar al acelei eparhii, cu titulatura „Strehăianul”. La 29 octombrie 2009 a fost ales episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, fiind înscăunat la 29 noiembrie 2009; Enciclopedia, p.294-295.

 

[17]  În conscripţia din anul 1733 se vorbeşte despre existenţa unui „Arhidiaconat al Grădiştei”, urmare faptului că preoţii din Haţeg au părăsit unirea. Acesta îl avea în frunte pe protopopul Petru din Grădişte. De acest arhidiaconat ţineau satele: Grădişte (Sarmizegetusa, n.n.), Ostrovul Mare şi Ostrovul Mic, Ostrovel cu Gureni, Râu de Mori, Uliuc, Valea Dâljii, Clopotiva, Hobiţa Grădişte, Breazova, Zeicani, Păucineşti, Peşteana şi Peşteniţa, cf. Băeştean, Albulescu, p.138. În acest an satul avea deja biserică, probabil cea din lemn şi „22 incolae” (locuitori) (Costin Feneşan, Izvoare de demografie istorică, vol.I, Transilvania, Bucureşti, 1986, p.161).

 

[18]  Ciobanu, Statistica românilor…, p. 652

 

[19]  Radu, op.cit.  p.512;

 

[20]  Costin Feneşan, Izvoare de demografie istorică, vol.I, Transilvania, Bucureşti, 1986,  p.304-305

 

[21]  Radu, op.cit.  p. 241

 

[22]Diecesa Lugoşului. Şematism istoric, Lugoj, 1903  p. 520

 

[23]  Elena Camelia Vulea, Biserica Greco-Catolică din Vicariatul Haţegului (1850-1918), Cluj-Napoca, 2009, p. 303 şi 312

 

[24]Diecesa Lugoşului…, p. 520; Radu, p.241.

 

[25]   Arhivele Statului Deva, fond parohia Păucineşti, dos. nr. 103

 

[26]Ibidem, dos. nr. 103, doc. Nr. 1/1891

 

[27]Ibidem

 

[28]  Prot. A.P. Bociat l-a atenţionat că nu s-a ocupat îndeajuns de biserica din filie, care a ajuns într-o „stare proastă” mai ales altarul (Arhivele Statului Deva, fond parohia Clopotiva, dos. nr.257/1900)

 

[29]Ibidem, dos.103, doc. Nr. 389/1897

 

[30]  Radu , p. 241

 

[31]  Ştefan Moldovan, Însemnare. Protocolul vizitaţiunei canonice a vicariatului Haţegului începând de la 15 no [i] embrie 1852 până la 13 ian[uarie] 1853 respectiv până la 31 ian[uarie] 1853, ziua în care s-a închis vizitaţiunea prima cu vizitarea bis[ericii] din Haţeg, in addenda la Camelia Elena Vulea şi Luminiţa Wallner-Bărbulescu, Vizitaţiuni canonice în Ţara Haţegului (1852-1885), Cluj-Napoca, 2003  p. 283-285