Vasile Petrica, Restituiri literare, Editura Banatul Montan, Reşiţa, 162 pp.

În peisajul vieţii societăţii româneşti contemporane, apariţia unei lucrări de autentică valoare literar documentară înseamnă o rază de lumină ce străbate un firmament nebulos, pentru a se îndrepta spre o zonă  a spiritualităţii noastre în care încă mai dăinuie, ca simbol al eternităţii, strălucirea Luceafărului. Pentru că dimensiunea spirituală a  existenţei unui popor este o coordonată marcantă pe care acesta îşi înscrie  evoluţia în context universal, evidenţierea valorilor semnificative  ale creativităţii sale este un omagiu adus celor care le-au creat şi o datorie morală faţă de prezent. A avea conştiinţa trecutului şi a încerca obiectiv să-l încadrezi pe acesta în sistemul valoric al prezentului se impune ca o necesitate a eliberării de o  formalitate facilă de a-l defini. Este ceea ce realizează părintele Vasile Petrica în lucrarea Restituiri literare.

Fără tendinţe apologetice, autorul realizează o analiză pertinentă care exclude echivocul aprecierii şi formulează concluzii bine consolidate pe o argumentare temeinică şi convingătoare. Analiza fenomenului  literar-cultural implică o viziune globalistă din care însă nu lipseşte  secvenţialitatea, reliefarea entităţilor care alcătuiesc fenomenul şi care într-un context bine delimitat spaţio-temporal au valoarea lor evidentă. Restituiri literare, o strălucită îmbinare, credem,  între istoria literară şi eseistică  marchează un eveniment semnificativ în domeniul artei cuvântului însemnând încă o treaptă în prodigioasa activitate, de valorificare competentă a unor aspecte mai puţin cunoscute ale culturii naţionale, în special ale Banatului, pe care o desfăşoară de mai mulţi ani Vasile Petrica. Accentuatul  spirit analitico-sintetic al autorului  permite acestuia să formuleze aprecieri nu cu pretenţii axiomatice, ci ca posibile interpretări a fenomenului din perspectiva prezentului.

Remarcabil este demersul autorului de a încadra cultura Banatului – aşa  cum este şi firesc – de la sfârşitul secolului al XIX-lea în perimetrul culturii naţionale şi de a pune în lumină contribuţia unor personalităţi din zona peste care pe nedrept s-a aşternut colbul uitării. Capacitatea analitică a privirii retrospective asupra unor probleme de limbă  şi scriitori impun o reconsiderare a valorilor. (cap. Unitatea limbii române şi a creaţiei literare din perspectiva Foii Diecezane). Este un  demers îndrăzneţ pe care Vasile Petrica îl realizează  cu competenţă şi  rigurozitate ştiinţifică bine cunoscută, aducând în  lumina prezentului o realitate culturală şi literară care nu prea şi-a găsit poziţia pertinentă în istorie. Ceea ce se evidenţiază este faptul că truda unor învăţaţi din zona Banatului este o piatră solidă  aşezată la temelia culturii naţionale şi aprecierea activităţii lor trebuie făcută în perimetrul social-istoric al timpului, mai puţin având ca metodă criterii pur estetice (I. Popovici Bănăţeanu, N. Roman) conturându-se o adevărată galerie de modele umane.

Aprecierea autorului privindu-l  pe Damaschin Bojincă poate fi extinsă asupra tuturor, pentru că munca lor a fost una „de pionierat”. Topica bine construită a structurilor de comunicare conferă lucrării un stil concis, curgător şi plăcut, fiind de fapt modalitatea personală de exprimare a unei bogate documentări pe care autorul a obţinut-o printr-o muncă asiduă care merită recunoştinţa noastră. Parafrazând un vers din Epigonii lui Eminescu  – cel referitor la Negruzzi care „ şterge colbul de pe cronice bătrâne” – Vasile Petrica şterge într-adevăr colbul uitării aducând în lumina prezentului oameni şi situaţii.

Apartenenţa Banatului la cultura românească de la  sfârşitul sec.  XIX-lea, având mereu conştiinţa că suntem parte integrantă a acestuia, este pusă în lumină prin studiul în care se  evidenţiază atitudinea „Foii Diecezane” din Caransebeş în privinţa unui lamentabil denigrator al geniului poeziei noastre, „poetul nepereche” –  Mihai Eminescu.

Puternic ancoraţi în  realitatea în care au trăit oameni de cultură ca Ioan Paul, Gherasim Sârbu sau Damaschin Bojincă – subliniază argumentat şi obiectiv autorul – au depăşit incontestabil aria unor preocupări regionale abordând probleme de cultură stringente, specifice universului naţional şi tocmai în acest fapt rezidă valabilitatea permanentă a activităţii lor.

Aria de analiză a autorului nu se rezumă doar la aspecte regionale, ci investighează şi laturi mai puţin cunoscute ale activităţii unor creatori de prestigiu, reliefând tematica religioasă a creaţiilor acestora. Deşi se  opreşte asupra lui  Vasile Voiculescu se menţionează foarte corect şi instructiv pentru generaţiile mai noi locul important pe care poezia religioasă îl ocupă în ansamblul operei lui Nichifor Crainic sau  Ioan Alexandru. Lucrarea este dovada muncii unui om care şi-a făcut un ideal de viaţă din a munci pe tărâmul culturii dovedindu-se a fi nu numai un remarcabil mânuitor al condeiului, ci şi unul dintre cei mai competenţi cercetători ai culturii Banatului.

Pentru realitatea culturală bănăţeană actuală – dar nu numai –  protopopul şi universitarul Vasile Petrica este o personalitate emblematică, dovadă a prestigioasei sale  activităţi. Apariţia noului său volum  – Restituiri literare – este un eveniment care nu  poate trece neobservat şi avem datoria de a-l semnala  atât pentru valoarea în sine a lucrării, cât şi pentru plăcerea  spirituală  pe care ne-o oferă prin paginile cărţii sale.

Prof. Ion Ciuciună