COMEMORAREA SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA

La iniţiativa și prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod a aprobat în şedinţa de lucru din data de 25 octombrie 2011 ca anul 2013 să fie declarat ,, Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, la împlinirea a 1 700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano din anul 313. Ulterior, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru național bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural și mediatic intitulat ,,2013 – Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română”.  Astfel s-a hotărât ca în primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul „Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase”, urmând ca în cel de- al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar sub genericul „Sfinții Împărați Constantin și Elena, susținători ai Bisericii”. Totodată,  în luna octombrie  a acestui an, la Palatul Patriarhiei va avea loc o ședință solemnă a Sfântului Sinod  unde va fi organizată o expoziție tematică reprezentând pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, precum și biserici importante cu hramul. S-a mai hotărât ca în tot cursul anului 2013, agențiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române să organizeze pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niș, precum și în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinților Împărați Constantin și Elena.

De altfel, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, din data de 1 ianuarie 2013, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod oficial anul 2013 ca An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română.  Cu acest prilej,  Preafericitul Părinte  a rostit un cuvânt de învățătură în care a elogiat viaţa deosebită a Sfinţilor Împăraţi şi a subliniat sprijinul deosebit acordat creştinismului. ,,Proclamarea anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este în primul rând motivată de împlinirea a 1700 de ani de când Sfântul Împărat Constantin a emis edictul de libertate religioasă de la Mediolan- a menționat Preafericirea Sa. Această libertate religioasă pentru toate religiile a făcut ca şi creştinii să nu mai fie persecutaţi.  Sfântul Constantin cel Mare a fost un om chemat de Dumnezeu pentru o schimbare deosebită în istoria Europei şi a lumii întregi deoarece, aşa cum spune troparul, el nu a primit chemarea de la oameni, ci de la Dumnezeu. În primul rând noi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru că au fost mărturisitori ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De asemenea, îi cinstim ca fiind susţinători şi ajutători ai Bisericii. Nu numai că a eliberat pe episcopi şi preoţi din închisoare, ci i-a şi chemat să ajute la formarea şi educarea unei societăţi noi creştine. Sfinţii Împăraţi au fost nu numai apărători ai libertăţii religioase, ci şi buni creştini, apărători ai demnităţii umane, apărători ai omului creat după chipul lui Dumnezeu, de aceea Împăratul Constantin a dat legi şi decrete imperiale prin care a modificat legislaţia romană păgână în spirit creștin. Deci, avem în ei un model de viaţă creştină, de ajutorare a Bisericii, de respectarea libertăţii religioase, dar şi a demnităţii umane; avem şi rugători în ceruri. Ei sunt rugători pentru noi şi atunci când trebuie să dăm o educaţie aleasă copiilor. Sfânta Elena este model de mamă care dăruieşte o educaţie luminată de credinţa în Hristos care are ca temelia iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în anul în care am intrat 2013, să săvârşim şi noi fapte bune pentru întărirea în credinţă, pentru ajutorarea Bisericii, pentru ajutorarea societăţii noastre româneşti”, a încheiat Preafericitul Părinte.

După cum bine se știe, părerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare sunt contradictorii. Biserica Ortodoxă îl cinsteste ca Sfânt, iar cea Romano-Catolică recunoaste că e ,,Mare”. În schimb Bisericile Protestante și unii cercetători profani văd în el doar un însemnat om politic, condus de interese personale și de stat, care a servit Biserica pentru a și-o aservi. Însă majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciază favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasă. De altfel, convertirea lui la creștinism, nu poate fi totală dintru început, iar politica lui religioasă nu trebuie judecată numai după unele acte. Cât privește realitatea și sinceritaea convertirii lui la creștinism, ea este evidentă, fiind mărturisită de el însuși și de contemporanii lui. Se știe că inițial religia lui era păgână. Schimbarea suprinzătoare a lui Constantin s-a produs în ajunul luptei cu Maxențiu din anul 312, și este interesant că el atribuie victoria obținută ajutorului lui Dumnezeu. După istoricii creștini, Eusebiu de Cezareea si Lactantiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui cu inscripția: ,,in hoc signo vinces”. Noaptea, i s-a aratat, în timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l puna pe steagurile soldaților ca să le servească drept semn protector în lupte. Victoria a fost câstigată, spune Lactantiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, ajungând în apropierea Romei, nu avea decât 20.000 de soldați, iar Maxentiu 150.000 de soldați. Constantin a povestit mai târziu lui Eusebiu, sub jurământ, de semnele care i s-au arătat şi care l-au încredințat de puterea lui Hristos și l-au făcut să treacă de partea creștinilor. După acest eveniment, Constantin s-a apropiat tot mai mult de creștinism, convins fiind de valoarea religioasă și morala a acestuia, l-a apărat și susținut continuu, declarându-l ,,religio licita” în Imperiul roman, recomandându-l și impunându-l tuturor.

În ceea ce privește politica lui religioasă, ea este caracterizată mai ales de câteva fapte de importanță majoră, dintre care amintim  Edictul de la Milan din anul 313  prin  care se asigura libertatea și victoria creștinismului în Imperiu. Din tolerant față de toate religiile, Constantin devine protector al creștinismului. Împăratul acordă creștinismului o serie de măsuri favorabile prin care  scutește pe clericii creștini de obligația grea și costisitoare a funcțiunilor municipale, acordă subvenții importante pentru întreținerea clerului, înlătură din legile penale dispoziții și pedepse contrare spiritului creștinismului ca răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu). Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu duminica. Cultul creștin a luat o mare dezvoltare, pelerinajul la Locurile Sfinte a luat un mare avânt.  În unele locuri, unde creștinii erau în majoritate, ei au luat templele păgâne, le-au transformat în biserici, le-au închis sau chiar dărâmat.

Un mare rol a avut împăratul Constantin în alegerea unei noi reședințe imperiale, astfel că la 11 mai 330 a inaugurat  Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – orașul lui Constantin  capitala de Imperiu creștin, care trebuia să arate aceasta, prin bisericile, monumentele și atmosfera sa. Și convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 a fost una din inițiativele lăudabile ale sale, dovedind de fapt dorința  lui Constantin cel Mare de a ridica și de a ajuta Biserica, de a asigura unitatea creștinismului și a face din aceasta unitate elementul de viață și de rezistență al Imperiului. Acordând libertate, ajutor și privilegii creștinismului, el a făcut din minoritatea urgisită, disprețuită, persecutată, instituția cea mai însemnată. Cu ajutorul împăratului, Biserica creștină  a intrat într-un ,,secol de aur”. După ce  primit botezul  de la episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia și alţi clerici, cu câteva zile înainte de Rusalii, în luna mai 337, curând dupa aceea, la data de 22 mai, același an,  în Duminica Rusaliilor a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa, cu mare fast. Pentru menitele sale și mai ales pentru marile servicii aduse creștinismului, Biserica l-a cinstit  în chip deosebit, trecîndu-l în rândul Sfinților și numindu-l ,,Cel întocmai cu Apostolii”.

Amintim și faptul că în toate acțiunile sale, împăratul Constantin a fost susținut de mama sa, împărăteasa Elena, care a avut o înfluență binefacătoare asupra fiului său. De numele ei este legată aflarea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Din îndemnul ei s-au făcut cercetări amănunțite, s-a dărâmat templul păgân ce se zidise după răstignirea Mântuitorului pe muntele Golgota și sub temelia lui s-a aflat, păstrat neatins, Sfântul Mormânt, săpat în stâncă și nu departe de el, după alte săpături, au fost găsite cele trei cruci de lemn de cedru, una a Mântuitorului și celelalte ale celor doi tâlhari. După ce a fost identificată crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, printr-o vindecare miraculoasă a unei femei, grav bolnave, prin atingerea ei de aceasta, Sfânta Cruce a fost înălțată de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, în văzul a zeci de mii de credincioși, în ziua de 14 septembrie anul 335 și așezată în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Tot la locurile sfinte, împărăteasa Elena a înălțat biserici pentru închinarea pelerinilor, înzestrându-le cu tot ce era necesar.

Acestea sunt pe scurt viețile Sfinţilor Împărați Constantin și Elena  pe care Biserica noastră îi cinstește în mod deosebit în acest an închinat lor. Îi  cinstim  nu pentru coroana lor pământească, pe care timpul a risipit-o, ci pentru cununa cea cerească, nepieritoare, pe care şi-au agonisit-o prin credința și faptele lor. Prăznuindu-i așa cum se cuvine, prin rugăciuni și cântări de laudă, ca pe niște bineplăcuți ai lui Dumnezeu, care sălășluiesc acum în locașurile de sus, să cautăm întotdeauna, să luăm ca armă de scut și de apărare, crucea Domnului și cu puterea ei să alungăm toate ispitele și tot răul, așa cum  acești sfinți au biruit cu ajutorul Sfintei Cruci toată puterea vrăjmașului.  În același timp, să-i chemăm în ajutor, prin rugăciunile noastre, rugându-i să mijlocească către Bunul Dumnezeu, cererea noastră pentru ocrotirea sfintei noastre Biserici, pentru o viață mai bună, pentru liniștea și pacea întregii lumi.