Acad. Ion Păun Otiman
Secretarul general al Academiei Române

În 21 noiembrie 2013, ÎPS dr. Nicolae Corneanu a împlinit 90 de ani, din care peste jumătate de secol dăruiţi arhipăstoririi Mitropoliei Banatului şi 70 de ani neîntrerupţi de slujire a Bisericii Ortodoxe, precizând faptul că tânărul student în teologie a fost hirotonosit diacon celibatar în anul 1943, de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului în biserica parohiei Obreja. Într-un cuvânt, putem spune, o viaţă pentru o credinţă şi o slujire. Acum, când privim înapoi, acum, când cu încuviinţarea ÎPS Nicolae, încercăm, cu admiraţie să privim în oglinda preagenerosului său suflet, avem revelaţia unui om al
credinţei şi al Bisericii, unui pământean, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa şi în slujba Sa şi a credincioşilor săi.
Am mai scris şi cu alte prilejuri, dar repet şi acum, la 4 martie 1962, student fiind, participând la slujba de întronizare a Preasfinţitului Episcop ca Mitropolit al Banatului de către Patriarhul Justinian Marina, moment în care l-am văzut prima dată pe Înaltul Nicolae, cu figura-i distinsă, caldă, calmă, blândă, de o frumuseţe spirituală greu de imaginat, am trăit revelaţia pogorârii din ceruri. Iar atunci când, peste ani, am văzut prima dată Capela Sixtină la Vatican, gândul m-a dus la mitropolitul nostru. Am văzut în lumina chipului lui
Dumnezeu pictat de Michelangelo în Geneză, un chip uman frumos, luminos, de o bunătate de nemăsurat, lumina Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae. Şi dacă nu ar fi trecut peste 500 de ani din momentul pictării Capelei Sixtine, eram tentat să cred că Michelangelo l-a avut în minte, în momentul realizării operei sale, pe Mitropolitul nostru.
Născut la Caransebeş, într-o familie de preoţi (tatăl a fost preot la Biserica „Sfântul Ioan” din localitate iar unchiul secretar al episcopului Miron Cristea, devenit ulterior Patriarhul României) la data de 21 noiembrie 1923, tânărul Nicolae Corneanu urmează şcoala primară, gimnaziul şi Liceul Traian Doda în Caransebeş. În perioada 1942–1946 frecventează, în paralel, cursurile Facultăţii de Teologie şi ale Facultăţii de Litere şi Filosofie ale Universităţii din Bucureşti. După absolvire, se înscrie la doctorat avându-l conducător ştiinţific pe eminentul profesor teolog Ioan Coman, iar la 30 iunie 1949 susţine
teza de doctorat cu tema: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”, conferindu-i-se titlul ştiinţific de Doctor în teologie.
După terminarea studiilor universitare şi doctorale şi până acum la împlinirea a 90 de ani, dr. Nicolae Corneanu îşi împarte viaţa şi opera între Biserica Ortodoxă, păstorind credincioşii săi, şcoala teologică ortodoxă, fiind, pe rând, profesor la Seminarul teologic din Caransebeş şi la Facultatea de Teologie din Sibiu, activitatea ştiinţifică, academică, prin publicarea a numeroase cărţi, studii, articole, cuvântări şi activitatea de om al cetăţii – spirit ilustru – trăitor contemporan al vieţii frământate, căutător şi promotor al echilibrului interconfesional şi interetnic timişorean, bănăţean şi românesc, exemplu de înţelegere a concordiei interreligioase pentru mulţi înalţi ierarhi ortodocși români şi nu numai. În anul 1960 este hirotonosit preot de către PF Patriarh Teoctist, în acel timp episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie în acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
Se călugăreşte la Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştiului, la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae, iar la data de 15 ianuarie 1961, este hirotonosit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon cel Nou” din Bucureşti de către patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie al aceluişi an în catedrala episcopală din Arad.
La 17 februarie 1962, Colegiul Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Întronizarea s-a făcut duminică, 4 martie 1962, în catedrala mitropolitană din Timişoara de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. În cuvântarea rostită cu acest prilej, ÎPS Mitropolit Nicolae spunea: „…În clipele acestea solemne fac juruinţă în faţa Lui Dumnezeu şi a voastră de a nu precupeţi nimic
pentru împlinirea tuturor îndatoririlor ce-mi revin ca arhiereu, îndrumător şi conducător al turmei duhovniceşti ce mi s-a dat spre păstorire, aşa încât să pot spune mereu, ca altădată Cel căruia ne închinăm: „pe cei ce mi i-a dat…. astfel i-am păzit că n-a pierit nici unul dintre ei (Ioan 17,12)” (Mitropolia Banatului, anul XII, nr. 1–4, ianuarie-aprilie 1962, pag. 40–41).
În anul 1962 este ales membru permanent al „Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia „Credinţă şi constituţie” al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. În domeniul ecumenismului, poate fi amintită participarea, în anul 1961, la lucrările Adunării Generale a Conferinţei Creştine pentru pace cu sediul la Praga şi la Simpozionul internaţional Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice (1980). În anii 80 a colaborat cu Institutul Ecumenic Pro Oriente din Viena susţinând mai multe comunicări. Între anii 1978-1981 a fost ales membru în Comitetul Consiliului Ecumenic al Bisericilor. A fost delegatul Patriarhiei Române la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea. În calitate de Mitropolit al Banatului, a făcut parte din delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), Bisericile vechi orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria (1969, 1979, 1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei (1971), Biserica din Etiopia (1971), Biserica romano-catolică din Belgia (1972), Biserica Luterană din Suedia (1987), Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (1978, 1981, 1989), Patriarhia Sârbă (1981, 1995) şi Patriarhia Ierusalimului (2000).
A răspuns din partea Bisericii Ortodoxe Române, o vreme, de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori SUA ( 1984) şi Canada, (1979), parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă (1984) şi parohiile din Europa occidentală. În aprilie – iunie 1967 a fost locţiitor de Mitropolit al Ardealului, iar perioada
octombrie 1977 – aprilie 1978 locţiitor de Mitropolit al Olteniei. În repetate rânduri va suplini Eparhia Aradului şi o vreme pe cea a Caransebeşului.
Ca ierarh, s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având multiple iniţiative, dintre care amintim: construcţia unui nou corp de clădire la centrul eparhial, montarea şi sfinţirea bisericii de lemn din incinta reşedinţei (1972), reorganizarea tipografiei arhidiecezane şi înzestrarea cu un sediu potrivit (1982), organizarea unei colecţii muzeale la catedra Mitropolitană din Timişoara, sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico-bisericeşti din eparhie, construcţia a numeroase biserici noi, sprijinirea mănăstirilor (ctitorirea în anul 1969 a noii
biserici de la mănăstirea Şag-Timişeni şi reînfiinţarea Mănăstirii Cebza în anul 1993), înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara şi Arad (1993) ş.a.
De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste şi publicaţii: Învierea, Altarul Banatului, Studii teologice, Ortodoxia, Jurnalul literar, Orizont, Gândirea, Vatra şi, de asemenea, la posturi locale şi naţionale de radio şi televiziune. A publicat următoarele cărţi si volume: Învăţătura creştină ortodoxă (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1971), Ieşit-a semănătorul. Culegere de predici (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1974), Pedobaptismul de-a lungul vremii (Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Timişoara, 1975). Fundamentarea teologică a pedobaptismului (Ed. Mitropolia
Banatului, Timişoara, 1979), Temeiurile învăţăturii ortodoxe (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1981), Învăţătura ortodoxă despre mântuire (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1983), Contribuţia Banatului la teologia şi spiritualitatea românească (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1983), Culegere de predici (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1984), Biserica românească din nord-vestul ţării în timpul prigoanei hortiste (Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986), Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1987; reed. Ed. Polirom, Iaşi, 2001), Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 1990), Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (Ed. Amarcord, Timişoara, 1998). A tradus din limba greacă: Scara raiului (Ed. Amarcord, Timişoara, 1994, ed. II, 1997; ed. III 2000), Viaţa Fericitului Pahomie (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995), Origen şi Celsus (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999), Pe baricadele presei bisericeşti, vol. I-II (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 2000), Credinţă şi viaţă (Ed. Dacia, Cluj, 2001), Pe firul vremii – meditaţii ortodoxe (Ed. Jurnalul literar, Bucureşti, 2000), Popasuri duhovniceşti de la Crăciun la Paşti (Ed. Mitropolia Banatului, Timişoara, 2001), Miscelaneea patristica (Ed. Dacia, Cluj, 2001), Farmecul scrierilor patristice (Ed. Anastasia, Bucureşti, 2002). Este iniţiatorul şi coordonatorul colecţiei Comorile pustiei ce apare în cadrul Editurii Anastasia. În anul 1992 a coordonat apariţia lucrării: Ortodoxia românească. Cu privire la activitatea de om al cetăţii, trebuie să subliniem curajul, spiritul de toleranţă şi echilibru, totodată referitor la rezolvarea raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică, pe de o parte, şi raporturilor generale interconfesionale din Timişoara şi din Banat şi exemplu de urmat
pentru ceilalţi ierarhi din România. Prin înţelepciunea sa proverbială, înaltul echilibru interior, înţelegerea creştină a aproapelui, toleranţa şi capacitatea excepţională de dialog, ÎPS Nicolae Corneanu a avut o contribuţie de necontestat cu privire la ceea ce, îndeobşte, numim şi trăim în Banat – armonia interconfesională şi interetnică. În fiecare an după Revoluţia din 1989, ÎPS Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, cu prilejul marilor sărbători ale Paştelor, Crăciunului şi ale Anului Nou, ale Rugii Timişoarei a organizat la
Mitropolie întâlniri ale conducătorilor tuturor confesiunilor, cu responsabilii vieţii politice, administrative, cultural-ştiinţifice şi academice timişorene. Prin slujbe comune multiconfesionale la Catedrala Mitropolitană a comemorat pe eroii neamului şi pe cei ai Revoluţiei din Timişoara şi din toată ţara. I-a fost acordat titlul de Doctor honoris causa de către Institutul de Teologie Protestant din Cluj (1978), Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003) şi Universitatea
de Vest din Timişoara (2003) etc. Urmare a neobositelor preocupări cărturăreşti, este ales în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române. Ca membru de onoare al Academiei Române trebuie să subliniez prodigioasa activitate academică a ÎnaltPrea
Sfinţitului Dr. Nicolae Corneanu în cadrul Filialei Timişoara a Academiei Române. Prezenţa Domniei Sale în Academia Română, ţinuta ştiinţifică remarcabilă, puntea trainică între ştiinţă şi religie, a fost resimţită în permanenţă la toate manifestările ştiinţifice prilejuite de Zilele Academice Timişorene sau cu alte ocazii, Dr. Nicolae Corneanu expunând lucrări remarcabile.
Iată numai câteva din titlurile expunerilor ÎPSS dr. Nicolae Corneanu, membru de onoare al Academiei Române, la festivităţile de deschidere ale Zilelor Academice Timişorene:
– Cultură şi religie în Banat de-a lungul veacurilor, 1991;
– Ştiinţa şi religia, 1993;
– Aspecte filosofice ale cercetării raportului spirit-corp, 1995;
– Credinţa şi ştiinţele, 1997;
– Bisericile şi diviziunea lumii contemporane, 1999;
– Contribuţia unor reprezentanţi ai Bisericii din Banat la întemeierea şi
dezvoltarea Academiei Române, 2001;
– Savantul Nicolae Paulescu şi religia, 2003;
– Perspectivă religioasă privitoare la reproducerea umană asistată, 2005;
– Cărturarul bănăţean Iosif Popovici, 2007.
Este preşedintele de onoare a numeroase fundaţii şi societăţi. În anul 1992 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-a conferit, în decursul timpului, titlul de cetăţean de onoare al municipiilor Timişoara, Lugoj, Caransebeş ş.a. Am avut ocazia să aflu, în mod direct, părerile despre Mitropolitul Banatului, dr. Nicolae Corneanu, de la cea mai înaltă personalitate a lumii ortodoxe, Preafericitul Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cu ocazia unei vizite efectuate în Turcia. În momentul în care m-am prezentat Preafericitului Patriarh Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului şi i-am spus că sunt din Timişoara şi că reprezint judeţul Timiş în Senatul României, a început să vorbească în cuvinte calde, admirative despre confratele Nicolae, Mitropolitul Banatului. Pentru noi, cei care reprezentam Timişoara la întâlnirea cu Preafericitul Patriarh al Constantinopolului, faptul că a zăbovit în discuţie despre excepţionala lucrare a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost un moment de mândrie şi de admiraţie faţă de arhipăstorul nostru şi confratele nostru de la Academia Română.
Acum, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, a peste jumătate de veac de când se află în fruntea bisericii ortodoxe a Banatului şi cu prilejul lansării volumului omagial – sinteză a unei vaste opere de o viaţă – „ÎPS Nicolae Corneanu, membru de onoare al Academiei Române – omul şi opera”, comunitatea academică românească, membrii Filialei Timişoara ai Academiei Române, îi dorim Înalt Prea Sfinţitului dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, viaţă îndelungată, plină de împliniri în arhipăstorirea Mitropoliei
Banatului, în viaţa academică şi a cetăţii.

La mulţi şi luminoşi ani !