CONSULTAȚIILE INTER-ORTODOXE CU PRIVIRE LA MISIUNEA BISERICII


Preot dr. Marius Florescu

Pentru perioada de timp aleasă există în cadrul Bisericii Ortodoxe mai multe documente cu privire la misiune, care au fost adoptate de către consultaţiile inter-ortodoxe cu privire la misiune, care s-au organizat mai ales la iniţiativa Consiliului Ecumenic al Bisericilor, între anii 1974-1980. Ele reprezintă puncte importante pe drumul creării unei teologii misionare a Bisericii Ortodoxe, îndeosebi prin abordarea temelor de interes pentru misiunea Bisericii lui Hristos. În anul 1976 o parte dintre acestea au fost sintetizate în cadrul agendei viitorului Sfânt şi Mare Sinod al Ortodoxiei, ceea ce a reprezentat primul punct de vedere panortodox unitar cu privire la priorităţile misionare ale Ortodoxiei.

În cele ce urmează, vom trece în revistă principiile misionare ortodoxe, care reies din documentele şi discuţiile care au avut loc în cadrul unor consultaţii şi conferinţe ortodoxe, raportându-ne mereu şi la câteva importante contribuţii ale teologilor ortodocşi cu privire la tema misiunii.

În primul rând trebuie să amintim consultaţia ortodoxă cu tema „A mărturisi pe Hristos azi”, care a fost organizată la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti către Părintele prof. dr. Ion Bria şi prof. Nikos Nissiotis de la Institutul teologic ecumenic din Bossey- Elveţia, în zilele de 4-8 iunie 1974. Au participat 30 de delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe şi Bisericilor Vechi Orientale şi patru reprezentanţi ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Dintru început s-a precizat că această consultaţie are drept scop pregătirea unui punct de vedere ortodox cu privire la tema celei de a cincea Adunări generale a C.E.B. din anul 1975, care va aborda tema „Hristos eliberează şi uneşte”[1]. De aceea, dr. Emilio Castro, directorul comisiei Misiune şi Evanghelizare în cadrul C.E.B. a afirmat că ortodocşii prezenţi vor trebui să răspundă la următoarele întrebări: „a) care este din punct de vedere ortodox, factorul dinamic al mărturisirii lui Hristos astăzi?; b) care este factorul specific al mărturisirii lui Hristos astăzi?; c) care sunt criteriile pentru a recunoaşte adevărata mărturisire a lui Hristos, în contextul lumii contemporane?”[2].

Desfăşurarea efectivă a consultaţiei a cuprins susţinerea mai multor referate şi luări de poziţii, care prin complexitatea lor au dezvăluit dintr-o dată o serie de principii misionare ortodoxe importante.

Primul referat i-a aparţinut părintelui Dumitru Stăniloae de la Institutul teologic din Bucureşti şi s-a intitulat „Centralitatea lui Hristos în Teologia ortodoxă, spiritualitate şi misiune”[3], care a scos în evidenţă trei idei majore: 1. Logosul divin este prezent în simfonia ontologică a raţiunilor lucrurilor şi în simfonia spiritual-virtuală a raţiunilor umane; 2. Logosul întrupat este prezent în cel mai intim mod, dar încă nu suficient actualizat în sânul umanităţii, ca ipostas şi raţiune divino-umană centrală a umanităţii;

3. Puterea de spiritualizare sau de eliberare de patimi şi a progresului în iubire, iradiază în noi din umanitatea Logosului întrupat[4]. Acest referat a fost foarte apreciat datorită profunzimii de gândire, fidelităţii faţă de tradiţia Răsăritului, cât şi forţei lui de expresie, bogată şi nuanţată în sensuri.

A urmat referatul susţinut de rev. M. V. George din Kerala, India, intitulat „Mărturisirea lui Hristos astăzi prin Liturghie, ca formă şi experienţă” în care s-a arătat că Liturghia este nu numai o formă de mărturisire efectivă a lui Hristos Cel înviat, ci şi o experienţă a plenitudinii mântuirii.

Referatul susţinut de mitropolitul Emilian de Calabria (Patriarhia Ecumenică) s-a intitulat „Restaurarea şi eliberarea omului în şi prin comunitatea eclesială”. Care a pus accentul pe dimensiunea verticală şi personală a mântuirii. În discuţiile angajate pe marginea acestui referat s-a scos în evidenţă, pornind de la ideea centralităţii lui Hristos, aspectul individual-personal şi cel comunitar-sobornicesc al mântuirii în Biserică.

Referatul „Mărturisirea evanghelică a Bisericii Ortodoxe astăzi” a fost suţinut de preotul St. Avramides din America (Biserica Ortodoxă a Greciei) şi a prezentat într-o manieră obiectivistă o serie de texte patristice menite să ilustreze tema consultaţiei. În discuţiile pe marginea acestui referat părintele Dumitru Stăniloae a scos în evidenţă ideea kenozei, a sensibilizării subiective a credincioşilor pentru prezenţa lui Hristos, ca ei să descopere în cei suferinzi şi oprimaţi pe Hristos, precum şi ideea comuniunii pentru înţelegerea şi practicarea corectă a mărturisirii lui Hristos astăzi[5].

Au urmat o serie de discuţii şi dezbateri în cadrul celor patru comisii constituite. La finalul discuţiilor fiecare comisie a prezentat câte un raport astfel: comisia I: „Centralitatea lui Hristos în teologia ortodoxă”; comisia II: „Unitate şi misiune”, cu subcapitolele „Teologie şi misiune” şi „Biserică şi misiune”; comisia III: „Mărturisirea lui Hristos astăzi prin Liturghie”; comisia IV: „Mărturie evanghelică a Ortodoxiei astăzi”[6].

Consultaţia ortodoxă de la mănăstirea Cernica are o valoare foarte mare pentru Teologia misionară ortodoxă, care nu a fost până atunci articulată teologic în primul rând datorită faptului că practica întrunirilor panortodoxe pe teme teologice nu a existat, excepţie făcând procesul convocării Sfântului şi Marelui Sinod al Ortodoxiei. De aceea oportunitatea oferită de Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva a fost un bun prilej de a se putea reuni teologi ai aproape tuturor Bisericilor Ortodoxe, care au abordat tema vastă a misiunii din perspectivă ortodoxă. Aici vorbit pentru prima dată într-un cadru teologic ortodox despre „centralitatea lui Hristos”[7] în opera misionară, arătându-se că „în credinţa noastră Hristos păstrează locul central în actul de mărturisire, căci El este factorul dinamic al mărturisirii creştine în lume”[8]. „Prezenţa dinamică a Logosului în comuniunea eclesială şi în lume înseamnă că istoria are o valoare unică pentru toţi care mărturisesc pe Hristos. De aceea ni se cere astăzi să fim o Biserică mărturisitoare. Misiunea Bisericii se întemeiază pe misiunea lui Hristos”[9], spunea într-un cuvânt introductiv părintele Ion Bria. Teologul grec Ioannis Karmiris a vorbit despre misiunile din cadrul Ortodoxiei, subliniind că „misiunile ortodoxe au reuşit de multe ori atunci când nu au fost organizate şi duse cu sila, plănuite şi suportate din afară, ci ca o mărturie spontană şi personală a vieţii creştine, ca o sfinţenie şi o comuniune cu viaţă divină. Mărturia evanghelică a Ortodoxiei astăzi se traduce prin chemarea la mântuire, la restaurarea relaţiei dintre om şi Dumnezeu”[10].

În concluzie, documentul final adoptat de participanţii la consultaţia de la mănăstirea Cernica arată că „în Hristos creştinilor le este dată posibilitatea să găsească adevărata lor relaţie cu Dumnezeu Cel în Treime închinat şi cu semenii lor. (…) Accentuarea şi aprofundarea centralităţii lui Hristos care a oferit o largă şi cuprinzătoare viziune asupra relaţiei dintre Dumnezeu, Biserică, om şi lume, a dat posibilitatea consultaţiei de la Cernica să depăşească opoziţia artificială dintre dimensiunea verticală şi orizontală a mărturisirii lui Hristos astăzi. (…) Liturghia euharistică, realizând unirea credincioşilor cu Hristos, îşi are indiscutabil valoarea şi lucrarea ei în câmpul misiunii Bisericii. (…) Experienţa proprie şi situaţia specifică unei Biserici locale trebuie luată în serios atât pe plan pastoral, cât şi pe cel teologic, căci fiecare Biserică Ortodoxă îşi poate aduce partea ei de contribuţie la aprofundarea tezaurului revelaţional după posibilităţile specifice. (…) Misiunea creştină trebuie să promoveze integrarea Bisericii în viaţa popoarelor, căci numai aşa ea îşi poate îndeplini cu succes lucrarea ei mântuitoare prin identificarea cu aspiraţiile spre mai bine ale neamurilor cărora ea aparţine şi prin transfigurarea vieţii credincioşilor. (…) De aceea, slujirea lui Dumnezeu trebuie să se arate în slujirea oamenilor. Iar responsabilitatea creştinilor faţă de Dumnezeu impune şi fundamentează coresponsabilitatea lor faţă de semeni şi de întreaga creaţie”[11].

Un an mai târziu (septembrie 1975) s-a organizat la la Ecimiadzin, Armenia, conferinţa ortodoxă cu tema „Mărturisindu-L pe Hristos prin viaţa liturgică a Bisericii de astăzi”, organizată de Părintele Ion Bria în colaborare cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Tematica abordată a pornit de la tema consultaţiei de la mănăstirea Cernica în anul 1974 şi a cuprins o serie de referate şi opinii teologice ale ierarhilor, clericilor şi teologilor invitaţi. Consultaţia de la Ecimiadzin a avut în vedere trei aspecte principale ale temei: 1. Mărturie şi slujire; 2. Propovăduirea Evangheliei prin slujire; 3. Mărturie şi spiritualitate[12]. Au participat 24 de delegaţi din partea Bisericilor Ortodoxe şi Bisericilor Vechi Orientale, cinci observatori din partea unor Biserici protestante şi patru reprezentanţi din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor, printre care Emilio Castro, directorul Comisiei pentru Misiune şi Evanghelizare.

Referatul intitulat „Liturghia euharistică, eveniment misionar”, alcătuit de prof. Nikos Nissiotis de la Bossey a deschis seria dezbaterilor teologice. În cadrul acestuia se arată că „viaţa sacramentală în Ortodoxie este legată indiscutabil de Taina Euharistiei. Liturghia euharistică însemnează o participare deplină a credincioşilor la mântuirea adusă prin întruparea Logosului, întregii creaţii”[13]. Referatul susţinut de mitropolitul Ioan de Helsinki a dezbătut importanţa Liturghiei ca pregătire pentru mărturie, precum şi importanţa preoţiei şi a laicatului în cadrul cultului divin public. Diaconul Dionysius Kykkotis din Cipru a prezentat referatul cu tema „Viaţa duhovnicească personală în lumina Sfintei Liturghii” în care a arătat că este importantă de reţinut valoarea continuării Liturghiei în viaţa personală a credincioşilor[14]. Episcopul indian Geevarghese Mar Ostathios a accentuat în intervenţia sa necesitatea unui anume auto-criticalism al Ortodoxiei privitor la participarea la Sfânta Liturghie şi la rolul misionar şi pastoral al acestei slujbe, iar mitropolitul grec Emilianos Timiadis din Calabria a susţinut că este important de menţionat că Euharistia nu este „numai una dintre cele şapte Sfinte Taine”, ci este însăşi Taina Bisericii, de unde ideea că omul trebuie să devină un „homo eucharisticus”[15]. A existat şi un punct de vedere protestant, prezentat de rev. Paul Feuter de la Societatea Biblică Unită de la Bruxelles. Acesta a subliniat, şi aici se revelează importanţa consultaţiei ca articulare a misiunii Bisericii Ortodoxe, că era necesar ca Biserica Ortodoxă să îşi exprime punctul de vedere cu privire la misiune, mai ales că în anii din urmă numai alte Biserici (catolicii şi protestanţii) au făcut acest lucru. „Teologia ortodoxă a devenit mai pragmatică atunci când vorbeşte despre misiune. Dacă vorbim despre misiune din punct de vedere ortodox, este evident că vorbim despre Liturghie în primul rând, iar dacă vorbim despre Liturghie vorbim despre întreaga spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, care stă în legătură cu Euharistia”[16].

Tot aici trebuie subliniat că în anul 1978, Părintele Ion Bria a publicat un studiu intitulat „Liturghia după Liturghie”, care a devenit definitoriu nu numai pentru Teologia misionară ortodoxă, ci şi pentru Teologia misionară a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Din această perspectivă, credincioşii care participă la Dumnezeiasca Euharistie, care ascultă cuvântul, mărturisesc credinţa Bisericii nedespărţite şi apoi Îl primesc pe Hristos Cel euharistic, au datoria să devină, odată cu ieşirea invocată de cuvintele „Cu pace să ieşim”, martori şi mărturisitori ai Învierii, oriunde s-ar afla în viaţa aceasta[17]. Din momentul trimiterii în lume („Cu pace să ieşim”), creştinii duc mai departe mesajul mântuirii şi lumină din Lumina lui Hristos. Aşa după cum în noaptea de Înviere, mulţi creştini duc la casele lor lumănarea aprinsă, tot astfel creştinii purtători de Hristos se duc la casele lor, în familiile lor, la locurile de muncă, pe stradă şi oriunde, având obligaţia de a-L mărturisi pe Hristos permanent, fie şi numai prin exemplul vieţii personale şi de a nu se ascunde printre cei care sunt ai lumii şi fac faptele întunericului. Acest concept misionar poartă numele de „Liturghie după Liturghie”[18]. Când credincioşii sunt îndemnaţi să iasă afară, înseamnă că pacea agonisită prin împărtăşirea din izvorul păcii se va revărsa asupra celor din afară. Înseamnă că cei care ies din biserică sunt purtători ai păcii dumnezeieşti, care astfel se răspândeşte în lume, prin mărturia şi prin lucrarea acestora[19].

Biserica Ortodoxă a fost multă vreme etichetată în Occident ca fiind una „non-misionară”. Însă, a fost necesară clarificarea faptului că imperativul misionar al Bisericii Ortodoxe este evident, mai ales prin faptul că, propovăduirea Evangheliei şi Euharistia sunt legate între ele, iar centrul lucrării misionare este Liturghia, deci Ortodoxia, în structura ei liturgică însăşi, este o Biserică misionară. „Nimic nu revelează mai bine relaţia dintre plinătatea Bisericii şi misiunea acesteia, decât Euharistia, actul central al Liturghiei”[20], spunea teologul Alexander Schmemann.

Iată de ce se poate spune că „prin structura şi aspectul ei liturgic, Biserica Ortodoxă este o Biserică misionară”[21]. Un alt principiu esenţial al misiologiei ortodoxe este proclamarea Evangheliei prin doxologie şi prin Liturghie[22]. În Liturghie se exprimă şi sunt reprezentate toate evenimentele mântuitoare din viaţa Domnului Iisus Hristos. Retrăind toate acestea, creştinii devin „hristofori”, adică se unesc cu Hristos prin Trupul şi Sângele Său, aflând că „bun este Domnul” (Psalmi 34, 4).  „Cultul, în general, şi în special Sfânta Liturghie, constituie locul în care creştinii sunt pregătiţi pentru misiune, pentru a fi martori, adică vestitori, trăitori, împlinitori ai Evangheliei lui Hristos”[23]. De aceea, este foarte importantă orientarea misionară a parohiei, care este celula de bază a Bisericii universale. Dacă parohia nu este orientată misionar, atunci întreg trupul Bisericii are o lipsă în ceea ce priveşte misiunea[24].

Raportul final al consultaţiei de la Ecimiadzin apreciază categoriile de persoane cărora trebuie să li se proclame cuvântul Evangheliei: „membrilor Bisericii care încearcă sincer să practice credinţa, celor care frecventează Biserica dintr-o rutină, populaţiei migratoare care nu are rădăcini undeva sub cer, populaţiei din diaspora timpurilor modern, necreştinilor şi locurilor din lume unde nu s-a propovăduit Evanghelia vreodată”[25]. În cadrul acestei misiuni de propovăduire “Biblia şi Liturghia nu trebuie să fie două realităţi distincte”[26].

Tot raportul final amintit recomanda un alcătuirea unui studiu mai detaliat despre rolul sfinţitor al cultului ortodox şi al spiritualităţii în cadrele întregii umanităţi şi în viaţa şi activitatea omului de zi cu zi. De asemenea, se accentua necesitatea începerii unei renaşteri a vieţii liturgice, printr-o redescoperire a rugăciunii neîncetate, prin recitirea scrierilor Sfinţilor Părinţi şi prin promovarea pe scară largă a spiritualităţii monahale adevărate[27].

Consultaţia ortodoxă cu tema „Rolul femeilor în Biserica Ortodoxă” a fost organizată între 11-17 septembrie 1976 la mănăstirea Agapia, tot la iniţiativa Consiliului Ecumenic al Bisericilor care dorea să ofere Teologiei ortodoxe şansa unei mai puternice afirmări a misiunii laicilor[28]. Au fost prezenţi ierarhi, clerici, teologi, monahii şi credincioase din şapte Biserici Ortodoxe şi Biserici Vechi Orientale, şi în plus câţiva teologi catolici cu statut de observatori.

Pe tot parcursul zilelor consultaţiei au fost susţinute mai multe referate teologice. Primul a aparţinut prof. Thomas Hopko din S.U.A. (Seminarul „Holy Cross”) şi s-a intitulat „Despre caracterul bărbătesc al preoţiei creştine”, care arăta pe temeiuri scripturistice şi patristice injusteţea preoţiei femeii. Cel de-al doilea referat s-a intitulat „Femeia în tradiţia creştină”, a fost susţinut de prof. George T. Tavard şi Henri Rallet şi a omagiat înălţimea duhovnicească a unor femei din istoria Bisericii Ortodoxe[29].

Cunoscuta teoloagă Elisabeth Behr-Siegel din Franţa a susţinut un referat intitulat „Sensul participării femeilor la viaţa bisericească”, în cuprinsul căruia a descris prin aspecte pozitive şi negative activitatea femeii în Biserică, susţinând năzuinţele unor teologi ai vremii pentru reînvierea instituţiei diaconiei feminine.

După audierea referatelor s-au stabilit patru grupe de studii pentru elaborarea unor documente care să fie apoi ratificate de către plenul consultaţiei. Grupele s-au constituit în jurul următoarelor teme: 1. Educaţia şi chemarea femeii în Biserică; 2. Familia în viaţa Bisericii; 3. Femeia ca mărturie în societate; 4. Participarea femeii la viaţa ecumenică a Bisericii.

Între sesiunile de lucru pe grupe participanţii au mai audiat două referate importante. Primul i-a aparţinut Părintelui Dumitru Stăniloae şi s-a intitulat „Femeile în teologia ortodoxă”[30], iar cel de al doilea prof. Nicolae Chiţescu şi s-a intitulat „Hirotonia femeii din punct de vedere dogmatic-ortodox”[31].

Raportul final adoptat menţionează că „este foarte important ca astăzi Biserica Ortodoxă să dea o mărturie comună surorilor din celelalte Biserici creştine care se întreabă care este rolul femeii în Ortodoxie şi de ce femeia ortodoxă nu poate accede la hirotonia sacerdotală. (…) Pentru că dincolo de această imposibilitate canonică, femeia ortodoxă şi-a asumat un rol de frunte în toate domeniile slujirii Bisericii, în parohii şi în comunităţile locale. Conducerea şi iniţierea femeilor este importantă în special în domeniul educaţiei, în opera socială şi în publicaţii (mass-media, n.n.). Femeile trebuie încurajate şi ajutate ca să primească toată pregătirea necesară pentru a-şi asuma unele funcţiuni în viaţa Bisericii. (…) În ce priveşte rolul diaconiţelor se exprimă speranţa că unele Biserici locale prin Sinoadele lor vor desemna adaptările necesare sau recomandări pentru oficiul diaconiţelor, venind astfel în întâmpinarea condiţiilor noi şi nevoilor actuale ale Bisericilor”[32].

La finalul consultaţiei a fost adoptat şi un comunicat în care se arată că „întrunindu-se pentru prima dată în istorie, participantele au încercat să-şi împărtăşească experienţele lor şi să sistematizeze problemele cărora ele le fac faţă în angajamentul lor faţă de Biserică, în viaţa ei şi în societatea de azi. (…) Consultaţia răspunde de asemenea nevoilor exprimate de femei de a fi mai mult cuprinse în educaţia teologică, în administraţia şi în forurile hotărâtoare bisericeşti, la toate nivelurile vieţii bisericeşti, în serviciile sociale, în educaţia religioasă şi duhovnicească în Biserică, în călugărie şi de întărire a vieţii de familie”[33]. Înainte de plecare s-a luat hotărârea ca astfel de consultaţii să fie organizate periodic şi de asemenea o femeie ortodoxă să fie numită permanent în secretariatul Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Consultaţia a readus în actualitate rolul misionar al laicilor în cadrul Bisericii lui Hristos, cu precădere al femeilor, totul în contextul în care consultaţia s-a şi ţinut într-o mănăstire de călugăriţe. După ce a arătat că femeiele au fost singurele care l-au urmat pe Hristos pe calea Crucii şi că tot ele s-au învrednicit să-L vadă primele în dimineaţa zilei învierii, mitropolitul Vasilios Guridas afirma că „este nevoie de o redescoperire a vocaţiei misionare a femeii, dar numai din perspectiva reînvierii instituţiei diaconiei din Biserica primară. În acest sens stă mărturie rolul actual al diaconiţelor din Biserica Ortodoxă Coptă şi din Biserica Ortodoxă Armeană de la Constantinopol. Totuşi, nu trebuie uitat că Maica Domnului este un exemplu misionar pentru femeile din toate timpurile”[34].

Conceptul ortodox de misiune depinde de înţelegerea naturii Bisericii. Biserica proclamă şi actualizează anticipat în timp, în istorie, Împărăţia lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, aceasta fiind vocaţia ei esenţială începând de la Cincizecime[35]. Conştientizarea calităţii de membru al Bisericii, de către fiecare dintre cei botezaţi, este o exigenţă maximă în contextul actual al misiunii Bisericii Ortodoxe. De aceea afirma şi Părintele Ion Bria că „reabilitarea şi reactivarea pe plan pastoral şi misionar a mirenilor constituie probleme cruciale pentru fiecare Biserică locală”[36].

„Importanţa şi locul Bibliei în viaţa liturgică şi spirituală a Bisericii Ortodoxe” este tema consultaţiei ortodoxe care s-a desfăşurat între 12-18 septembrie 1977 la Praga (Cehoslovacia). Au participat 30 de teologi din cadrul Bisericii Ortodoxe şi din partea Bisericilor Vechi Orientale, a căror contribuţie s-a axat pe relaţionarea dintre Cuvântul lui Dumnezeu prezent în Sfânta Scriptură şi interpretarea care trebuie să se facă în conformitate cu realităţile lumii prezente, pentru ca lumea să înţeleagă şi să creadă. Au susţinut referate: prof. Savas Agourides de la Atena („Substratul biblic în viziunea cultului ortodox şi a spiritualităţii”), mitropolitul Dorotei al Cehoslovaciei („Proclamarea Evangheliei şi culturii tradiţionale în Bisericile locale”) şi rev. Paul Fueter de la Societatea Biblică Unită de la Bruxelles („Cum să transmitem Biblia noii societăţi”)[37]. În completare, mai multe puncte de vedere au fost prezentate în cadrul seminarului cu tema „Comunitatea mărturisitoare” moderată de dr. Thomas Wieser. În cadrul acestuia s-au desprins mai multe idei: necesitatea reafirmării conţinutului biblic al cultului şi reaşezării acestuia în prim planul vieţii bisericeşti, acordarea unei atenţii mai sporite limbajului biblic şi cultic în cadrul Bisericii Ortodoxe, reînnoirea practicilor omiletice şi catehetice, în concordanţă cu necesităţile credincioşilor, importanţa de a avea întregul text biblic citit în cadrul slujbelor, predicilor şi catehezelor duminicale, etc[38].

Raportul final a fost structurat pe două teme: I. Biblia şi viaţa liturgică şi II. Predicând şi învăţând Sfânta Scriptură astăzi. În cadrul primului capitol se arată că: „toţi credincioşii trebuie să aibă acces la o traducere a Sfintei Scripturi după dreptarul Bisericii. Interpretarea se face în Biserica Ortodoxă sub inspiraţia Duhului Sfânt. De aceea de o importanţă misionară majoră sunt omiliile Sfinţilor Părinţi faţă de care nu trebuie să ne depărtăm, ci pe care trebuie să le desluşim în conformitate cu realităţile cotidiene”[39]. „Biserica trebuie să rămână ataşată mesajului Cuvântului lui Dumnezeu. Ea se adresează lumii prin intermediul mediatorilor umani, prin limbă şi cultură, prin care dă o nouă dimensiune lumii. Pentru a se adresa societăţii Bisericile trebuie să se folosească de  mijloacele tehnice cele mai actuale şi să comunice cuvântul Evangheliei prin intermediul lor”[40].

Între 30 aprilie  şi 5 mai a avut loc la mănăstirea Anba Bishoy din Egipt consultaţia inter-ortodoxă cu tema „Rolul vieţii monahale în mărturia de astăzi a Bisericii”, care a reunit 40 de teologi, în majoritate monahi, din ambele familii de Biserici (Ortodoxă şi Veche Orientală). Consultaţia a fost organizată de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Patriarhia ortodoxă coptă, care a pus la dispoziţie mănăstirea Sf. Bishoi pentru reuniunea consultaţiei. Consultaţia desfăşurată aici a fost inspirată de vechimea monahismului egiptean şi de faptul că aceste locuri şi în prezent sunt active din punct de vedere monastic[41].

După cuvântul introductiv al patriarhului Shenouda al copţilor, cea mai reprezentativă intervenţie din cadrul conferinţei i-a aparţinut Părintelui Teodros Malawi de la mănăstirea coptă a Sfântului Antonie cel Mare. El a pornit de la covârşitorul rol al martirilor din Biserica primară în transmiterea şi răspândirea creştinismului, subliniind că în prezent acest rol trebuie să îl aibă monahii. „Este de datoria monahilor să ajute Biserica şi pe credincioşii din lume să vadă realităţile spirituale şi să le separe de cele ale lumii. Lumea trebuie să înveţe de la monahi să aibă discernământ şi să poată să identifice voia şi lucrarea lui Dumnezeu[42]”. A fost şi singurul referat prezentat, după care participanţii s-au împărţit pe comisii de lucru, studiind tema dată prin perspectiva mărturiei monahale proprii fiecărui participant.

Raportul final prezentat se împarte în patru părţi: I. Identitatea vieţii monahale; II. Monahism, misiune şi reînnoire; III. Recomandări; IV. Cuvânt de mulţumire[43].

Dacă prima parte se referă la originile monahismului şi la caracteristicile sale ascetice prin definiţii notate de la 1-11, cea de a doua parte se referă la actualitate, propunând creştinilor o reîntoarcere la iubirea de frumos şi de natură a călugărilor, care poate fi o soluţie pe calea regăsirii liniştii şi apropierii de Dumnezeu. Totodată mănăstirile trebuie să rămână garantele păstrării adevărului de credinţă şi să desfăşoare pe mai departe misiunea specifică de întărire în credinţă şi de reînviere a credinţei în sufletele celor care au o legătură numai formală cu Biserica. Slujbele, muzica, iconografia, cercetarea teologică, promovate de către mănăstiri au rolul de a contribui la misiunea Bisericii nu numai printre credincioşii proprii, ci şi printre necreştini. Recomandările raportului final de la Amba Bishoi se referă la necesitatea alcătuirii unui studiu documentar privitor la tema „Monahii şi mărturia împărăţiei” pentru a fi prezentat în cadrul conferinţei misionare de la Melbourne, iar cuvântul de mulţumire se referă la generozitatea patriarhului Shenouda al Bisericii Ortodoxe Copte de a găzdui consultaţia în cadrul unei mănăstiri egiptene[44].

Între 20-25 septembrie 1980 a avut loc ultima consultaţie ortodoxă organizată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la mănăstirea Jica (Serbia). Sub deviza „Predicând şi învăţând credinţa creştină astăzi”, teologii prezenţi au abordat în cadrul mai multor referate şi discuţii relaţia dintre propovăduirea Cuvântului şi membrii Bisericii lui Hristos, cu referire la rolul pe care îl au ierarhia, clerul, dar şi credincioşii laici în misiunea de propovăduire (de predicare a Evangheliei). Au participat 37 de delegaţi ortodocşi şi vechi-orientali, la care s-au adăugat cinci delegaţi de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

„Lumea de azi ne impune nouă tuturor celor ce alcătuim Biserica lui Hristos noi metode misionare, noi metode prin care să întărim poporul credincios şi să aducem la Hristos pe cei care încă nu au auzit de El. Noi nu facem misiune de dragul misiunii sau misiune prin prozelitism. Misiunea noastră este aceea de a câştiga omul la Hristos prin propovăduirea Evangheliei şi prin forţa vieţii noastre creştineşti[45]”, spunea în cuvântul introductiv mitropolitul Emilianos de Sylivria (Patriarhia Ecumenică).

Referatele prezentate au fost alcătuite de teologi din partea ambelor familii de Biserici: arhim. Stephan Caralambidis, prof. Atanasie Jevtic, prof. Alexander Schmemann şi episcopul Sava din Polonia.

Raportul final este cel mai vast dintre rapoartele consultaţiilor ortodoxe de până acum şi este structurat în trei capitole:

Preotul şi proclamarea Evangheliei, care se împarte în: I. Viaţa spirituală a preotului; II. Relaţia dintre preot şi episcop; III. Relaţia dintre preot şi poporul lui Dumnezeu, cu subcapitolele: Preotul ca liturgist, Preotul ca şi catehet, Preotul ca propovăduitor al Evangheliei, Preotul ca păstor;

Locul şi rolul parohiei în misiunea Bisericii, învăţătura şi predica

În faţa realităţilor lumii de azi.

Partea cea mai importantă pentru tema misiunii o reprezintă recomandările cuprinse în capitolul al doilea: „recomandăm o reexaminare rapidă a metodelor şi conţinutului învăţării credinţei, prin redescoperirea misiunii parohiei, a misiunii laicatului, prin declerizarea teologiei (…). Este importantă organizarea unei consultaţii pe teme liturgice, datorită deosebirilor de cult dintre diferitele Biserici Ortodoxe. (…) Este necesar un dialog mai intens între Bisericile Ortodoxe pe teme care privesc lumea în ansamblul ei, fapt pentru care ar trebui înfiinţat un centru panortodox. (…) Cu privire la misiune, credem că deşi esenţa misiunii creştine este de a proclama fiecărei persoane umane Evanghelia iertării, învierii şi vieţii veşnice, această proclamare nu este validă dacă este izolată de Evanghelia iubirii”[46].

Din punct de vedere misionar, se arată în capitolul următor, deşi este o realitate că marea majoritate a sectoarelor societăţii se află în afara Bisericii, că secularismul este nociv pentru viaţa Bisericii cu tot ceea ce propovăduieşte el, clericii nu trebuie să practice „un apostolat facil”, ci să stăruiască pentru ca oamenii să ajungă la sfinţenia vieţii. De aceea „misiunea creştină de astăzi trebuie să manifeste dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni, trebuie să edifice Trupul lui Hristos, prin rugăciune, slujire, diaconie şi comuniune cu toţi cei chemaţi la mântuire”[47].

În aceeaşi perioadă de timp, teologul Alexander Schmemann trata în volumul Biserică, lume, misiune mai multe teme de interes pentru misiunea Bisericii. Fiind foarte critic la început, crezând că „Teologia Ortodoxă pare să fie, mai mult ca oricând, străină de Biserică, de viaţa şi nevoile ei reale”[48], el sfârşeşte prin a sublinia faptul că misiunii Ortodoxiei îi este specifică şi o dimensiune spirituală proprie fiecărui om, rod al nevoinţelor de tot felul, acest fapt fiind şi el o caracteristică a misiunii ortodoxe. „Răsăritul creştin îl poate ajuta pe om să se descopere pe sine ca un atlet al credinţei, să părăsească superficialitatea şi relativismul cotidian, pentru a ajunge la o stare duhovnicească ce se desăvârşeşte cu o unire deplină cu Hristos”[49]. Între misiune şi sfinţenie este o deplină legătură. „Omul care are pe Duhul Sfânt în el, este apt de a înţelege sensul adânc al Scripturilor şi de a călăuzi şi pe alţii pe calea sfinţeniei şi a plinătăţii vieţii. Sfinţenia lui Dumnezeu se împărtăşeşte lumii prin oameni sfinţi. Prin urmare, pledoaria pentru lucrarea misionară a Bisericii, este în esenţă, o pledoarie pentru sfinţenie”[50].

Epistola către Filipeni îndeamnă „să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu” (Filipeni 2, 11). Ca Dumnezeu şi om, Domnul Iisus Hristos este prototipul schimbării noastre prin har. Aşa după cum El a pătimit, a murit şi a înviat ca un biruitor, tot astfel şi scopul misiunii Bisericii este de a lupta contra păcatului, de a lupta pentru a pregăti instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu, luptă care va fi încununată în eshatologie. Scopul misiunii Bisericii este de a recapitula umanitatea şi întreg universul în Hristos, pentru ca Acesta să fie „totul în toate” (I Corinteni 15, 28)[51].

Consultaţiile ortodoxe organizate între anii 1974-1980 au fost primele de acest fel din istoria Bisericii Ortodoxe. Ele au fost organizate cu sprijinul Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi au reunit delegaţi din ambele familii de Biserici (Ortodoxe şi Vechi Orientale). Temele dezbătute au atins atât subiecte dogmatice, cât şi chestiuni practice, care au ajutat Bisericile participante să găsească formule de mărturie comună, dar şi Bisericile membre ale C.E.B. şi nu numai, să cunoască felul în care teologia ortodoxă îşi articulează teologic misiunea specifică.



[1]  Cf. Orthodox Thought. Reports of Orthodox Consultations organized by the World Council of Churches, 1975-1982, ed. by Georges Tsetsis, WCC Publications, Geneva, 1983, p. 67

 

[2]Ibidem

 

[3] Referatul a fost publicat în întregime şi în rev. „Contacts” (XXVII, anee, no. 92,4 er trimestre 1975, p. 447-457) sub titlul „La centralite du Christ dans la theologie, dans la spiritualite et dans la mission orthodoxe”

 

[4]Idem, p. 456

 

[5]Ibidem

 

[6]Idem, p. 457

 

[7] Tema aparţine Sfântului Maxim Mărturisitorul care în Răspunsurile către Talasie spunea că „Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, ca Ziditor a făcut şi legea naturală, ca Providenţiator a dat Legea scrisă în litere, ca Răscumpărătora dat legea duhului, adică a harului. În El se adună deci şi legea naturală şi cea scrisă şi cea a harului, ceea ce înseamnă că Dumnezeu va judeca lumea prin Cuvântul Său, după Evanghelia Sa. Toţi vor fi judecaţi prin Hristos, după Lege sau fără Lege, deoarece prin El Dumnezeu se află în toţi, indiferent de modul de prezenţă” (Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, II, trad. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 58-59).

 

[8] Pr. conf. Dumitru Popescu, Pr. lect. Dumitru Radu, Consultaţia ortodoxă de la mănăstirea Cernica. Tematică şi desfăşurarea lucrărilor, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, anul XCII, nr. 3-4 martie-aprilie 1974, p. 610

 

[9]Ibidem

 

[10]The Bucharest Report, „The International Review of Mission”, vol. 54, no. 253, 1975, p. 80

 

[11]Idem, p. 82

 

[12]Report of the Orthodox Consultation on Confessing Christ through liturgical life of the Church Today, Ecimiadzine, Armenia, September 16-21, 1975, WCC Archives, no. 2345, paper 6, p. 2-3

 

[13]Confessing Christ Throught the Liturgical Life of the Church Today, Etchmiadzine, Armenia, September 16-21, 1975, în „The International Review of Mission”, vol. 57, no. 256, October 1975, p. 420

 

[14]  De altfel, în urma intervenţiei sale s-a alcătuit şi un apendice la raportul final intitulat „Continuitatea Liturghiei în viaţă”, cf. Report…, o.c., p. 11

 

[15]Idem, p. 19

 

[16]Idem, p. 23

 

[17]  Ion Bria, „Actual Mission of Orthodoxy”, apud. Orthodox Visions of Ecumenism, ed. Gennadios Limouris, Geneva, WCC, 1994, p. 220

 

[18]  Ion Bria, The Liturgy after the Liturgy, „The International Review of Mission”, LXVII (1978), no. 265, p. 86-96

 

[19] Într-o lucrare tipărită recent la Editura Andreiana din Sibiu, arhiepiscopul Anastasie al Albaniei aduce câteva lămuriri cu privire la expresia „Liturghie după Liturghie”, spunând că „ideea şi propunerea continuării Liturghiei de către credincioşi, după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii în biserică, avându-l ca celebrant pe fiecare credincios – folosind expresia codificată: liturghia după Dumnezeiasca Liturghie – am dezvoltat-o prima dată în anul 1963, la Atena, exprimându-mă în sensul că „Liturghia trebuie extinsă în viaţa de zi cu zi. Şi întreaga viaţă trebuie transformată într-o liturghie”. În anii următori părintele Ion Bria a repetat această expresie, în diverse conferinţe şi publicaţii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor, însuşindu-şi  în mod expres, originalitatea ideii” (Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, Misiune pe urmele lui Hristos, Editura Andreiana, Sibiu, 2013, p. 111-112)

 

[20]  Alexander Schmemann, Biserică, lume, misiune, ed. I, Paris, 1978, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p. 67

 

[21]Idem

 

[22]  Preot Petraru Gheorghe, Misiologie ortodoxă, I. Revelaţia divină şi misiunea Bisericii, Editura Panfilius, Iaşi, 2002, p. 175-180

 

[23]  Pr. prof. dr. Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004, p, p. 375

 

[24]  Pr. prof. dr. Valer Bel, Misiune, parohie, pastoraţie. Coordonate pentru o strategie misionară, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 14

 

[25]Report…, o.c., p. 6

 

[26]Ibidem

 

[27]Report…., o.c., p. 9

 

[28]  În context ecumenic, problematica rolului femeilor în iconomia mântuirii şi în viaţa de cult a Bisericii a reprezentat mereu o temă de interes, mai ales din perspectiva faptului că protestanţii au încercat încă din anii în discuţie să „emancipeze” femeia din Biserică, aducându-o până la stadiul actual de slujitor de cult, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la participarea Bisericii Ortodoxe la însăşi Consiliul Ecumenic al Bisericilor

 

[29]  Prof. Nicolae Chiţescu, Consultaţia ecumenică a femeilor ortodoxe de la mănăstirea Agapia, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, nr.1-3, anul XVI, ianuarie-martie 1977, p. 882

 

[30]Idem, p. 883

 

[31]Ibidem

 

[32]Idem, p. 884

 

[33]Ibidem

 

[34]Idem, p. 885

 

[35]Idem, p. 886

 

[36]  Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, Editura Institutului biblic şi de misiune ortodoxă, Bucureşti, 1989, p. 12

 

[37]  Cf. European seminar on the role and the place of the Bible in the liturgical and spiritual life of the Orthodox Church, Prague, September, 12-18, 1977, WCC Archives, no. 2342, paper 9, p. 385

 

[38]Idem, p. 386

 

[39]The Role and Place of the Bible in the Liturgical and Spiritual Life of the Orthodox Church, „The International Review of Mission”, vol. 63, no. 264, Octobre 1977, p. 386

 

[40]European seminar…, o.c., p. 388

 

[41]Orthodox Consultation on the place of the monastic life within the witness of the Church today, Amba Bishoy Monastery, Egypt, Aprilie 30- May 5, 1979, WCC Archives, no. 2345, paper 13, p. 1

 

[42]The Place of the Monastic Life Within the Witness of the Church Today, „The International Review of Mission”, vol. 72, no. 272, Octobre 1979, p. 450

 

[43]Idem, p. 1-7

 

[44]Ibidem

 

[45]Preaching and Teaching the Christian Faith Today, „The International Review of Mission”, vol. 77, no. 278, April 1981, p. 52

 

[46]Preaching and Teaching the Christian Faith Today, Monastery of Zica, Yugoslavia, September 20-25, 1980, WCC Archives, no. 2389, paper 14, p. 3

 

[47]Idem, p. 10

 

[48]  Alexander Schmemann, o.c., p. 186

 

[49]Idem, p. 321

 

[50]  Pr. conf. dr. Constantin Coman, „Duhul misionar al Ortodoxiei”, în vol. Biserica în misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar, Editura Institutului biblic şi de misiune ortodoxă, Bucureşti, 2005, p. 340

 

[51]  Valer Bel, Teologie şi Biserică, Presa Universitară Clujeană, 2008, pp. 148-166