Pr. drd. Sorin Lungoci

 Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Temeiurile nr. 3769 din 19 iunie 2009 şi 747 din 11 februarie 2010 ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, derulează proiectul „Alege Şcoala!“.

I. Obiectivele proiectului „Alege Şcoala!“^[1]. Obiectivul general al proiectului „Alege Şcoala!“ îl constituie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică“. Copiii din mediul rural şi urban, inclusiv populaţia romă, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie.

Alături de obiectivul general – prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile – proiectul „Alege Şcoala!“ are în vedere şi unele obiective specifice:

– dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru cel puţin 28.854 de copii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani;

– formarea specifică a 3.206 persoane adulte implicate în prevenirea fenomenului de părăsire a şcolii, în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psiho-pedagogice.

Proiectul „Alege Şcoala!“ este un proiect cu finanţare europeană. El se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, „A doua şansă în educaţie“, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.2., „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii“ şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European. La nivel naţional, proiectele ce se încadrează în această linie de finanţare sunt gestionate de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (AMPOSDRU) prin Organismul Intermediar – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (OIPOSDRU – MECTS).

II. Aplicare şi dezvoltare. Proiectul a fost lansat în două etape succesive, dar pentru zone diferite, după cum urmează:

A) La 1 septembrie 2009, Patriarhia Română a început implementarea proiectului „Alege Şcoala!“, pe o perioadă de 34 de luni, în trei regiuni^[2] de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, nord-est (în judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) şi sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), cuprinzând 10 eparhii (Arhiepiscopia Bucureştilor, Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Târgoviştei, Arhiepiscopia Sucevei, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Episcopia Huşilor, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului şi Episcopia Giurgiului).

B) Deşi nu trecuse mult timp de la lansare şi înregistrându-se rezultate pozitive prin aplicare proiectului în cele trei regiuni, acesta fiind primit cu interes de către mulţi preoţi^[3], cât şi de către copii,  în urma analizei necesităţii aplicării proiectului şi în celelalte regiuni de dezvoltare ale României, s-a considerat oportună extinderea proiectului la nivelul întregii ţări. Prin urmare, începând cu 1 august 2010, proiectul „Alege Şcoala!“ a devenit un proiect naţional. Fiind un proiect naţional, acesta a fost prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţele de lucru din 18–19 iunie 2009 şi 10–11 februarie 2010, care a aprobat implementarea proiectului „Alege Şcoala!“ odată cu activităţile propuse în cererea de finanţare.

Pentru această a doua etapă de aplicare prin extindere, proiectul este prevăzut a se desfăşura pe o perioadă de 36 de luni (începând cu luna august 2010), în celelalte cinci regiuni de dezvoltare^[4], regiuni care nu au fost cuprinse în faza iniţială a proiectului început la 1 septembrie 2009, şi anume: centru (în judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Sibiu, Mureş, Harghita), nord-vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu-Mare, Sălaj, Maramureş), vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), sud-vest Oltenia (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) şi sud-est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), cuprinzând 19 eparhi: Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Râmnicului, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Oradiei, Episcopia Severinului şi Strehaiei, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Episcopia Tulcei, Episcopia Sălajului, Episcopia Devei şi Hunedoarei.

III. Beneficiarii proiectului „Alege Şcoala!“. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 3.206^[5] de preoţi şi profesori de religie din cuprinsul celor opt regiuni de dezvoltare menţionate mai sus şi 28.854^[6] de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar. Beneficiari indirecţi sunt preoţii şi profesorii de religie (aproximativ 17.000 de persoane), prin preluarea unui model concret şi eficient de lucru cu copiii aflaţi sub riscul abandonului şcolar şi 72.000 de copii de vârstă şcolară, aflaţi sub riscul abandonului şcolar^[7].

IV. Activităţile proiectului. Activităţile prevăzute în proiect şi care sunt generate de către obiectivele propuse cuprind: 246^[8] de sesiuni de formare pentru preoţi şi profesori de religie, 235^[9] de tabere de creaţie pentru 9.618^[10] de copii, un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi Patriarhiei).

Totodată, proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menţinerea elevilor în educaţie şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, în aria de aplicare menţionată, ce include: acţiuni adresate formatorilor şi acţiuni adresate copiilor.

IV.1. Acţiuni adresate formatorilor – sesiuni de formare de formatori pentru 3.206 de preoţi şi profesori de religie responsabili cu formarea elevilor în cadrul unor activităţi extraşcolare de tip „şcoala de duminică“. Acestea se vor desfăşura pe parcursul a 24 de luni. Fiecare sesiune de formare de formatori durează două zile. În prima zi are loc pregătirea teoretică a formatorilor, iar a doua zi sunt prezentate modalităţi practice de aplicare a cunoştinţelor dobândite.

IV.1.1. Obiectivele dobândite^[11]. La sfârşitul cursului se estimează ca participanţii să fie capabili:

– să demonstreze înţelegerea informaţiilor de bază despre abandonul şcolar;

– să identifice propriile valori şi atitudini faţă de fenomenul de părăsire timpurie a şcolii;

– să identifice situaţiile şi atitudinile care pot crea risc de abandon şcolar şi delincvenţă juvenilă;

– să descrie rolul Bisericii în prevenirea abandonului şcolar şi în sprijinirea persoanelor afectate, în însuşirea educaţiei morale de bază prin intermediul participării la „şcoala de duminică“.

În ce priveşte obiectivele seminariilor de formare, au fost identificate mai multe, printre care:

– completarea cunoştinţelor participanţilor referitoare la problematica abandonului şcolar;

– îmbunătăţirea nivelului de conştientizare şi sensibilizare asupra problemelor create de abandonul şcolar şi asupra nevoilor copiilor;

– îmbunăţăţirea abilităţilor de organizare a activităţilor de prevenire în comunitate/şcoală;

– îmbunătăţirea abilităţilor de motivare şi de mobilizare a membrilor comunităţii.

Aşadar, rezultatele aşteptate ale sesiunilor de formare şi, implicit ale proiectului, sunt:

– specializarea participanţilor în elaborarea şi derularea de activităţi de informare, sensibilizare şi prevenire;

– îmbunăţăţirea gradului de implicare voluntară şi a motivaţiei participanţilor: preoţi, profesori, membri ai comunităţii, elevi;

– scăderea nivelului de toleranţă faţă de abandonul şcolar în familie;

– consolidarea relevanţei Bisericii Ortodoxe Române pentru echilibrul societăţii româneşti.

IV.1.2. Suportul de curs. Atelierul (sesiunea) de formare are la bază un suport de curs destinat formării preoţilor în cadrul proiectului „Alege Şcoala!“, ce oferă indicaţiile şi materialele necesare pentru a dezvolta/îmbunătăţi capacitatea acestora de a aborda problema abandonului şcolar la nivelul catehezei parohiale.

Ambele dezvoltări ale proiectului au avut ca obiectiv şi alcătuirea unui curriculum (suport de curs) de către un colectiv redacţional. Aşa au fost elaborate două cursuri de formare. Pentru proiectul „Alege Şcoala!“, lansat în 2009, echipa de redactare a cursului de formare de formatori a fost formată din: pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, diac. dr. Florin Marica, pr. drd. Mihail Arcadius Iliescu, diac. George Jambore, pr. Eugen Sebastian Teacu şi conf. dr. Marius Ciprian Ceobanu, iar pentru proiectul lansat în 2010, echipa de redactare a cursului a fost formată din: pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, pr. conf. dr. Constantin Necula, pr. conf. dr. Miron Erdei, pr. lect. dr. Jan Nicolae, pr. asist. dr. Sorin Şelaru, pr. drd. Florin Stan, pr. drd. Sorin Lungoci şi diac. George Jambore.

Primul suport de curs de formare conţine opt secvenţe în cadrul căruia se regăsesc următoarele teme: „Înţelegerea vieţii lăuntrice a copilului din perspectivă duhovnicească“, „Caracteristicile vârstelor şcolare“, „Exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“, „Dinamica valorilor la vârsta şcolară“, „Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică–şcoală–familie“, „Abandonul şcolar – cauze şi mijloace de prevenire“, „Asumarea vocaţiei de părinte în familie“, „Comunicarea şi lucru în reţea“, „Învăţarea – mod de transformare a vieţii“ şi „Cum învaţă copiii?“

Al doilea suport de curs de formare, pe lângă o bogată bibliografie în domeniul problematicii proiectului inserată la sfârşitul cursului, conţine următoarele teme: „Principii pedagogice creştine în proiectul naţional Hristos împărtăşit copiilor“, „Drama abandonului şcolar. Reflecţia şi soluţia pastorală a Bisericii“, „Familia creştină – laborator al învierii şi şcoală a vituţilor“, „Exigenţe ale educaţiei creştine la vârstele şcolare“, „Formarea duhovnicească a catehetului. Importanţa fundamentării duhovniceşti a catehezei“, „Învăţarea ca mod de transformare a vieţii“, „Asumarea vocaţiei de părinte în familie“, „Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică–şcoală–familie“, „Modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi a tinerilor“, „Impactul televizorului în educaţia copilului contemporan“ şi „Metode practice ale comunicării în comunitate. Comunicarea socială şi lucru în reţea“.

Considerând că Biserica, alături de alte instituţii şi organizaţii, poate contribui la ameliorarea situaţiei referitoare la abandonul şcolar, s-au elaborat aceste manuale, luând în considerare specificul misiunii preoţilor şi natura muncii lor în mijlocul credincioşilor prin şi adaptând informaţia ştiinţifică la nevoile şi înţelegerea participanţilor.

IV.1.3. Cauzele care favorizează apariţia abandonul şcolar^[12]

Preotul este slujitorul comunităţii pe care o păstoreşte şi părintele duhovnicesc al fiecăruia dintre membrii săi. Scopul preotului, pentru demersul nostru, este de a fi informat corect astfel încât să poată lua decizii eficiente.

Având în vedere că abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană, pentru a putea contribui la prevenirea şi reducerea numărului abandonurilor şcolare, este necesar cunoşterea de către preot a cauzelor care determină apariţia abandonului şcolar. Astfel, prin intermediul cursului de formare, pot fi identificate câteva cauze:

a) Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităţilor de succes socio-profesional pentru absolvenţi. Lipsiţi de motivaţie, mulţi dintre elevii claselor gimnaziale renunţă în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii, sau muncind ca zilieri la oameni mai avuţi din sate.

b) Sărăcia comunităţilor din zonele defavorizate limitează posibilităţile părinţilor de a oferi copiilor resursele materiale necesare educaţiei. Această stare provoacă deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către părinţi. Tendinţa de a considera că familiile din zonele defavorizate nu valorizează pozitiv importanţa educaţiei este superficială. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinţilor şi prin lipsa de cultură a comunităţii care poate fi susceptibilă faţă de instituţiile formale.

c) Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcoli din asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanţe mari de şcoală.

d) Cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educaţional au relevat faptul ca mediul socio-cultural de provenienţă al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate faţă de cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea abandonurilor.

e) Climatul familial – are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieţii de familie, consecinţă a divorţului^[13], a decesului vreunui părinte, a muncii în străinătate, a navetismului, a lipsei părinţilor de acasă pe o perioadă mai mare, transferarea funcţiilor parentale asupra bunicilor sau alte rude, climatul familial conflictual (nemulţumiri, reproşuri, certuri etc) şi imoral, excesiv de permisiv, divergenţa metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinţilor, atitudinea rece, indiferentă sau dimpotrivă, tiranică^[14] a acestora, iată alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.

f) Factori de natură socială şi economică – cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale, prabuşirea sistemului de protecţie socială, confuzia sau absenţa unor norme sau valori.

g) Factorii de natură educaţională – insubordonare faţă de normele şi regulile şcolare, chiul, absenteism, repetenţie, motivaţii şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi relaţionare, competenţă profesională, autoritate morală) – au şi ei un rol important în apariţia fenomenului de abandon şcolar^[15].

h) Anturajul – de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carenţe din copilărie – dorinţa de a scăpa de sub tutela educaţională sau familială, dorinţa de a primi obiecte, haine sau mâncare prin căi ocolite, necinstite.

IV.1.4. Modalităţi de intervenţie la nivelul Bisericii sau activitatea practică a preoţilor^[16]

Pentru a realiza misiunea complexă de a promova şi proteja copiii din cadrul unei comunităţi este important ca toate grupurile profesionale şi instituţiile care intră în contact cu copilul şi familia să-şi cunoască atribuţiile şi să-şi înţeleagă locul în reţeaua instituţiilor şi serviciilor comunitare. Între instituţiile importante din comunitate, Biserica are un rol aparte, pentru că, deşi nu se poate vorbi de un rol sau atribuţii conferite prin lege, Biserica a acordat dintotdeauna sprijin categoriilor vulnerabile din punct de vedere social şi a militat pentru păstrarea valorilor familiale. Ca şi în alte ţări europene, şi în România primele aşezăminte de ocrotire pentru persoanele defavorizate s-au constituit în jurul bisericilor şi al mănăstirilor şi au fost susţinute de acestea cu resurse materiale, financiare şi umane.

Având în vedere valorile creştine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la prevenirea abandonului şcolar din comunitatea lor prin:

– educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le aduce întregii comunităţi;

– identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla acestea;

– îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate;

– medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familia acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;

– sesizarea situaţiilor de abuz sau neglijare a copiilor;

– implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare;

– mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;

– implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii.

În cele ce urmează vom detalia modalităţile prin care preoţii pot realiza aceste activităţi.

a) Educarea comunităţii cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le aduce întregii comunităţi

O misiune importantă a preoţilor în comunitate este cea a promovării unui nou tip de atitudine faţă de copil, bazată pe respect, pe înţelegerea capacităţilor şi nevoilor fiecărei vârste, stimularea participării şi implicării copiilor în viaţa comunităţii şi în luarea deciziilor care îi privesc. Pentru a îndeplini această misiune, preoţii pot folosi ocaziile în care comunitatea este prezentă în biserică pentru slujbă sau alte momente religioase şi în care este receptivă şi deschisă la îndrumările privind relaţia cu copilul. Pe lângă promovarea valorilor iubirii, a bunei înţelegeri şi convieţuiri în cadrul comunităţii, a întrajutorării şi respectului pentru fiecare membru al acesteia, predica preotului poate conţine informaţii valoroase privind importanţa educaţiei copilului şi consolidarea unui sistem de valori moral-civice. Mai mult decât atât, prin intermediul ei, preotul le poate da oamenilor repere despre ce înseamnă un climat familial şi social pozitiv, în cadrul căruia copilul să se simtă respectat şi în siguranţă.

b) Identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla acestea

Sarcina creşterii şi educării unui copil poate fi mai dificilă decât anticipează un părinte. De multe ori problemele ce ţin de îngrijirea unui copil sau problemele de relaţie între membrii unei familii depăşesc cunoştinţele părinţilor sau capacitatea acestora de a gestiona relaţia cu copilul. Prin natura relaţiilor pe care le stabileşte cu familia, preotul este, de cele mai multe ori, învestit cu încredere şi poate afla care sunt problemele familiei sau copilului. Uneori, părinţii sau copiii se adresează preotului atunci când se confruntă cu anumite dificultăţi, destăinuindu-i-se şi cerându-i sfatul. Printr-o serie de întrebări simple, preotul poate obţine numeroase informaţii privind situaţia familiei şi va reuşi să consilieze părinţii sau copiii pentru depăşirea situaţiei respective sau să îi îndrume spre alte servicii din comunitate. Alteori, preotul observă el însuşi anumite probleme, de natură materială sau care privesc relaţiile din cadrul familiei, atunci când vizitează casele oamenilor în diferite ocazii legate de sărbători religioase. Aceste vizite pastorale au avantajul de a înlesni comunicarea directă, dat fiind faptul că membrii familiei acceptă cu uşurinţă prezenţa preotului în casă şi nu o percep ca având un scop de evaluare a situaţiei lor (cum se întâmplă în cazul evaluărilor făcute de asistenţii sociali sau alţi profesionişti locali). Este o ocazie de a afla dacă în acea familie copiii frecventează şcoala, dacă sunt martori sau victime ale violenţei domestice, dacă părinţii pot răspunde nevoilor de bază ale copiilor.

c) Îndrumarea, informarea şi orientarea către servicii specializate

Părinţii au, uneori, nevoie să fie susţinuţi, sprijiniţi să-şi dezvolte abilităţile, într-un mod în care să le fie respectată viaţa de familie, iar accentul să cadă pe valorificarea calităţilor şi resurselor intrinseci fiecărei familii. Atunci când se află în situaţii dificile, părinţilor le vine, câteodată, greu să apeleze la autorităţile competente, din diferite motive: teama de a fi etichetat, necunoaşterea procedurilor şi a metodelor de intervenţie ale acestor instituţii sau chiar a instituţiilor la care pot apela. În aceste cazuri, preotul îi poate consilia pe părinţi, încurajându-i să ceară ajutor şi orientându-i către instituţiile sau serviciile adecvate, din domenii precum educaţia, protecţia şi asistenţa socială, sănătatea. Preotul poate discuta cu părinţii, atunci când este cazul, despre importanţa creşterii, educaţiei şi îngrijirii copilului de către aceştia, precum şi despre faptul că nici un alt tip de îngrijire alternativă nu poate înlocui un mediu familial stabil, şi poate ajuta familia, dacă este nevoie, să devină conştientă de consecinţele abandonului, ale neglijării sau abuzului asupra dezvoltării copilului. Organizarea şi moderarea de grupuri de sprijin pentru părinţi, în cadrul cărora aceştia îşi pot împărtăşi experienţele legate de creşterea şi educarea copiilor reprezintă un alt tip de activitate în care pot fi antrenaţi preoţii, cu rezultate extrem de utile şi eficiente.

d) Medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale prin promovarea reconcilierii

Medierea este o modalitate de rezolvare a conflictelor care îi permite preotului să sprijine familia în vederea restabilirii echilibrului şi a depăşirii situaţiilor de criză. În cadrul acestui proces, preotul poate trage semnale de alarmă cu privire la repercusiunile situaţiilor de violenţă, abuz şi neglijare, îi poate sprijini pe membrii familiei să găsească singuri soluţii la problemele care tulbură echilibrul familiei, afectând emoţional şi fizic copilul, şi poate facilita valorizarea resurselor familiei în depăşirea unor situaţii de criză care pot conduce la abandon şcolar. Medierea este un proces care se bazează pe ascultarea celor implicaţi, pe respectarea confidenţialităţii, pe încredere în autoritatea mediatorului (în această situaţie, a preotului), dată de statutul său în comunitate, de capacitatea de comunicare, de competenţele şi de calitatea sa de „avocat al copilului“.

Atunci când se discută trebuie avut în vedere tonul folosit, respectul faţă de demnitatea părinţilor şi faţă de eforturile acestora de a se îngriji de copii. Unul dintre aspectele cele mai complexe este acela al recomandărilor privind creşterea capacităţilor parentale, mulţi părinţi manifestând reticenţă la a introduce schimbări în modul în care relaţionează cu copilul şi la a accepta intervenţii ale profesioniştilor. Prin chiar vocaţia sa, preotul poate găsi cel mai potrivit mod de comunicare cu părinţii, dovedind înţelegere pentru situaţia fiecărei familii în parte şi adaptându-şi mesajul astfel încât acesta să fie accesibil fiecărei persoane căreia i se adresează.

e) Sesizarea situaţiilor de abuz şi neglijare a copiilor

Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă „Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului“. Articolul 91 alin.1 din Legea nr. 272/2004 precizează: „Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze Serviciul public de asistenţă socială sau Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv“. Aşa cum am arătat anterior, preoţii, prin natura profesiei lor, intră în contact cu copiii şi familiile lor în diverse ocazii. Ei au astfel prilejul de a remarca indicii care pot sugera existenţa unor abuzuri asupra copiilor. Dacă implicarea preoţilor în respectarea şi promovarea celorlalte drepturi ale copiilor nu este prevăzută în mod imperativ de lege, ea ţinând de propria lor vocaţie, când vine vorba despre semnalarea cazurilor de abuz, aceasta este în mod clar o obligaţie. Uneori preoţii pot afla despre existenţa abuzurilor din spovedaniile enoriaşilor, ceea ce creează o conjunctură delicată, generată de conflictul dintre obligaţia de a păstra confidenţialitatea mărturisirilor care le sunt făcute şi aceea de a sesiza autorităţile. Chiar dacă nu poate trece peste obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, preotul îl poate sfătui pe cel care mărturiseşte că a comis un abuz sau că are cunoştinţă despre existenţa unui abuz să anunţe el însuşi autorităţile, pentru a fi iertat de păcate sau pentru a se elibera de povara care îl apasă, ştiind ceea ce ştie.

f) Implicarea în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative

Sprijinul oferit familiei şi copilului este cu atât mai eficient cu cât sunt utilizate cât mai multe dintre resursele comunităţii. Astfel, în situaţia unei familii cu mulţi copii care se confruntă cu sărăcia, problemele asociate pot fi multiple: de exemplu, părinţii nu au un loc de muncă, copiii sunt antrenaţi în munci agricole sau în gospodărie şi lipsesc de la şcoală din acest motiv, condiţiile de viaţă sunt inadecvate, unii membri ai familiei au probleme deosebite de sănătate etc. Pe termen lung, toate acestea pot avea consecinţe majore asupra educaţiei copiilor şi asupra integrării lor sociale şi profesionale. Dintre grupurile sociale cele mai expuse situaţiilor de risc şi care pot să beneficieze de sprijinul profesioniştilor şi al comunităţii, putem menţiona: familiile cu mulţi copii, familiile cu situaţie materială dificilă, familiile monoparentale, femeile însărcinate care nu beneficiază de sprijinul familiei, copiii cu dizabilităţi, familiile cu istoric de violenţă domestic, copiii străzii, copiii neglijaţi sau exploataţi prin muncă.

Un sprijin unilateral (venit doar din partea Bisericii) nu poate garanta întotdeauna depăşirea problemelor, intervenţia coordonată a profesioniştilor şi utilizarea tuturor resurselor disponibile fiind în aceste situaţii mai eficiente. În acest sens, Legea nr. 272/2004 a prevăzut posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice să creeze structuri comunitare consultative, având în componenţă oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, personal medical, consilieri locali, poliţişti.

g) Mobilizarea comunităţii pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie

Preotul poate contribui la sensibilizarea membrilor comunităţii şi la angajarea lor în diverse activităţi caritabile concrete de sprijin în beneficiul acestor familii.

h) Implicarea în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii

În cadrul „şcolii de duminică“, preotul poate antrena membrii comunităţii sale în acordarea de asistenţă educaţională copiilor cu risc de abandon şcolar prin antrenarea voluntară a enoriaşilor în acordarea gratuită de meditaţii şcolare, ajutor în rezolvarea temelor, organizarea de activităţi extra-şcolare, cercuri tematice etc^[17].

Prin urmare, rolul proiectului „Alege Şcoala“ este unul de orientare şi de recomandare în ceea ce priveşte modalitatea de interacţiune cu enoriaşii păstoriţi: atât cu cei care suferă din cauza abandonului şcolar, cât şi cu cei care cauzează aceste situaţii, de găsire a unui reper de folosit în construcţia unei strategii de abordare a acestui fenomen, în contextul comunităţii de azi. Însă, nu există recomandări care să se potrivescă tuturor cazurilor abordate, fiecare caz în parte are o tipologie unică.

IV.2. Acţiuni adresate copiilor – 235 de tabere de creaţie pentru 9.618 de copii, un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor şi Patriarhiei), precum şi serii de cateheze pentru cel puţin 28.854 de copii care prezintă risc de părăsire a şcolii şi potenţial infracţional, din comunităţile celor opt regiuni de dezvoltare. Temele de educaţie morală vor fi corelate cu realităţile mediului din care provine fiecare copil, în vederea conştientizării necesităţii şcolii pentru formarea lor profesională viitoare. Preoţii formatori vor susţine în comunităţile de provenienţă cateheze/sesiuni de formare pentru copiii şi tinerii cu vârste între 6 şi 16 ani.

Întrucât în spaţiul dedicat interferenţei proiectului „Alege Şcoala!“ cu programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ vom aborda problema seriilor catehetice cu copiii, în cele ce urmează vom avea în vedere celelalte activităţi adresate copiilor.

IV.2.1. Organizarea de tabere de creaţie^[18] – taberele de creaţie se vor desfăşura pe perioada vacanţelor de vară, conform graficului şi programului zilnic stabilit dinainte, pe grupe de vârstă, fiecare tabără având o perioadă de minimum 5 zile. Toţi copiii, beneficiari ai acestor tabere, vor participa şi la un concurs de creaţie.

La nivelul parohiilor cuprinse în proiect, au fost selectaţi câte nouă copii, dintre care trei vor merge în tabere de creaţie organizate la diferite mănăstiri din ţară^[19].

Copiii vor participa la trei ateliere de creaţie: un atelier de creaţie religioasă care va însemna confecţionarea de diferite obiecte religioase din materiale refolosibile sau din alte materiale, un atelier religios care va cuprinde activităţi legate de studiul Bibliei, de orientare turistică, de lecţii demonstrative, dar şi un atelier de pictură care va cuprinde desen şi grafică. Pe lângă aceste ateliere tabăra va avea în fiecare seară şi un film tematic, film care va fi urmat de o dezbatere cu copiii.

Prin participarea la activităţi de creaţie artistică în cadrul atelierelor de educaţie plastică, dar şi de dezvoltare a unor abilităţi practice din tabere, copiii îşi dezvoltă creativitatea, afectivitatea, sensibilitatea estetică, dar şi motivaţia de a continua şcoala. Tabăra şi ambianţa din interiorul ei stimulează dezvoltarea unor sentimente superioare, de natură intelectuală, morală şi estetică. Intensificarea interacţiunilor psiho-sociale, a convieţuirii şi a lucrului în echipă, conduc la accentuarea sensibilităţii umane, la consolidarea unor sentimente morale pozitive. Prin toate aceste activităţi se urmăreşte încurajarea fiecărui copil de a participa activ la descoperirea adevărurilor despre lucruri şi fenomene, care corespund orizontului de cunoaştere specific vârstei, în vederea continuării studiilor pentru reuşita în viaţă.

Taberele de creaţie care s-au desfăşurat în anii precedenţi aveau să confirme aşteptările proiectului, a echipei de implementare, a celor care s-au ocupat direct de organizarea şi derularea activităţilor cu copiii în tabără, a părinţilor copiilor şi, implicit, a copiilor participanţi. În sprijinul argumentării celor afirmate ne vin impresiile copiilor participanţi la taberele de creaţie. Sugestiv vom reda doar câteva dintre ele^[20]: „Această tabără m-a făcut să privesc lumea cu alţi ochi şi să nu ezit să dau o mână de ajutor celor ce au nevoie. A fost o adevărată lecţie de viaţă. Mi-am făcut o mulţime de prieteni. Am cunoscut profesori de la care am avut ce învăţa. Am cunoscut alte stiluri de viaţă. Am învăţat să apreciez viaţa pe care o am, văzând că alţii nu par să aibă ce am eu“; „Această tabără m-a schimbat foarte mult. Am învăţat unele lucruri pe care nu credeam că le voi face. Această experienţă va fi de neuitat. A fost cea mai frumoasă tabără“; „Eu aici am învăţat un lucru: să-L iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele. A fost foarte frumos, şi-mi pare rău că mă despart de voi“.

IV.2.2. Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“^[21] se va desfăşura în 4 etape:

A) În prima etapă (etapa parohială) participă toţi copiii (cca. 28.854) incluşi în proiect din cele 3.206 de comunităţi (câte 9 copii din fiecare grupă/parohie). Pentru această etapă, tema concursului este Şcoala mea, iar copiii participanţi la concurs au de ales o singură abordare din cele trei secţiuni:

a) Secţiunea literară: o scrisoare către Dumnezeu despre şcoala mea; un articol de ziar despre şcoala mea; o poezie despre şcoala mea; o povestioară moralizatoare despre şcoală; o rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu merg la şcoală.

b) Secţiunea artistică: un desen/pictură despre şcoala mea (A4 sau A3); o fotografie inedită în concordanţă cu tema concursului; o descriere a unui joc imaginat de copii, care a fost jucat/poate fi jucat.

c) Secţiunea multimedia: interviu cu preotul (profesorul de religie) – un copil din grupa de cateheză intervievează preotul/prof. de religie despre cum a fost şcoala lui; o prezentare multimedia despre şcoala mea (film, ppt. etc.).

B) La etapa a doua (etapa la nivel de protopopiat) lucrările tuturor copiilor participanţi vor fi evaluate de către o comisie de jurizare formată din: părinţii protopopi, responsabilii la nivel de protopopiat pentru cateheza parohială, un profesor de religie, un profesor de desen şi un profesor de limba română. Pentru evaluarea lucrărilor, membrii juriului au în vedere: conţinutul (conexiunea cu educaţia catehetică a Bisericii: valorile educaţiei creştine, necesitatea educaţiei creştine, mijloace educative creştine, finalitatea educaţiei creştine), claritatea, imaginaţia, originalitatea, precum şi viziunea unitară a portofoliului. În urma evaluării lucrărilor, alcătuite de către copii, comisiile de jurizare vor desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia) şi vor evidenţia portofoliul parohiei cu punctajul cel mai mare.

C) Următoarea etapă a concursului este cea la nivel de eparhie. Pentru această etapă, tema concursului este Şcoala din pridvorul Bisericii. Dacă la prima etapă lurările aveau ca temă centrală Şcoala mea, în cadrul acestei etape lucrările vor avea în vedere parohia mea. La această etapă vor participa toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe protopopiat. Ei vor realiza lucrări individuale (una singură) pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte (poate fi alta decât cea din prima etapă, conform sugestiilor din conceptul concursului), dar numai din secţiunea la care au câştigat. Şi la această etapă, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisiile de jurizare vor desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).

D) Ultima etapă a concursului este cea naţională (etapa la nivel de Patriarhie). Pentru această etapă, tema concursului va fi În Biserică şi în şcoală, educaţie pentru viaţă. La această etapă vor participa toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe eparhie. Ei vor realiza, de asemeni, lucrări individuale pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte, din secţiunea la care au câştigat. Ca şi la etapele precedente, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisia de jurizare va desemna pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).

IV.2.2.1. Scopul concursului^[22]. Scopul acestui concurs este multiplu: valorificarea aptitudinilor şi competenţelor sociale ale copiilor înscrişi în proiect; identificarea elevilor cu aptitudini speciale: artistice (literare şi de dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie literară), plastice (desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare etc.; cunoaşterea, afirmarea şi stimularea potenţialului social, artistic, plastic, teologic şi de comunicare al copiilor; conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a posibilităţilor pe care le oferă aceasta pentru integrarea în viaţa socială; integrarea copiilor în viaţa şcolară şi combaterea abandonului şcolar prin reabilitarea socio-emoţională şi comportamentală a elevilor participanţi; asigurarea educaţiei morale de bază necesară fiecărui copil.

IV.2.2.2. Obiectivele concursului^[23]. Obiectivele concursului „Alege Şcoala!“ sunt: înţelegerea valorilor copilăriei ca etapă esenţială în formarea personalităţii copiilor; stimularea creativităţii prin realizarea/redactarea unor creaţii artistice, plastice, literare sau teologice; dezvoltarea imaginaţiei şi a încrederii în talentul lor; utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise; dezvoltarea competenţelor lingvistice şi a abilităţilor artistice; interpretarea plastică a unui mod de a-şi petrece copilăria; socializarea şi culturalizarea elevilor şi a comunităţii; integrarea copiilor de vârstă şcolară şi formarea unei atitudini favorabile faţă de şcoală; identificarea elevilor cu devieri comportamentale şi cuprinderea lor într-un program de reabilitare socio-emoţională şi comportamentală de tip „şcoala de duminică“; depistarea cauzelor care duc la înregistrarea absenţelor şi a efectelor imediate resimţite în plan şcolar, analiza complexităţii problemelor puse de prevenirea, diminuarea şi înlăturarea lor; asigurarea unei bune colaborări a şcolii cu familia şi monitorizarea copiilor a căror părinţi lucrează în străinătate.

IV.2.2.3. Acordarea premiilor. Se ştie că motivaţia educaţională se naşte nu doar în contextul unui complex de factori şi procese interne, ci şi cu concursul unei suite de factori externi. Factorii interni cuprind atât trăsături înnăscute (vârstă, temperament, gen, stare generală de sănătate), cât şi dobândite. Factorii externi se referă la acele influenţe contextuale generale sau specifice cum ar fi: mediul socio-cultural general, familia, educaţia, Biserica etc.

Pe lângă acei factori interni înnăscuţi pe care i-am amintit, factorii interni dobândiţi (valori, credinţe, cunoştinţe, imagine despre sine, despre lume, convingeri legate de eficienţa personală etc.) exercită aceeaşi presiune motivaţională asupra elevilor. Prin valorile, credinţele şi cunoştinţele antropologice pe care le promovează în cadrul activităţilor catehetice, taberelor şi concursurilor de creaţie, Biserica este un factor major în reducerea riscului de abandon şcolar şi în reintegrarea educaţională a copiilor şi tinerilor aflaţi în abandon şcolar.

Metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea autoeficacităţii copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar este creaţia. Activităţile de creaţie contribuie decisiv la descoperirea şi cultivarea unor aptitudini înnăscute, sporind astfel încrederea în potenţialul personal şi în valoarea actului educativ.

Lumea  copilăriei cu valorile sale oferă elevilor posibilităţi de a crea în diferite domenii, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile şi talentul. Prin Concursul de creaţie „Alege Şcoala!“ se are în vedere înţelegerea acestei lumi, să se cunoască mai bine preocupările, interesele şi aspiraţiile generaţiilor actuale de elevi pentru ca acestea să fie evidenţiate şi fructificate.

Un alt aspect motivaţional al concursului îl reprezintă acordarea premiilor^[24]. La prima etapă toţi copiii participanţi vor primi premii şi diplome, urmând ca la celelalte etape premiile să fie acordate doar copiilor clasaţi pe primele trei locuri, la una dintre cele trei secţiuni. Acordare premilor se va face într-un cadru festiv, conform sugestiilor din conceptul concursului. Într-una dintre duminici sau sărbători, va avea loc premierea copiilor câştigători. La acest eveniment vor fi invitaţi să participe copiii câştigători, împreună cu părinţii şi preoţii/profesorii lor îndrumători, precum şi alţi copii şi tineri implicaţi în activităţile catehetice ale Bisericii, profesorii de religie din localitate, alte cadre didactice etc. După Sfânta Liturghie coordonatorul programului catehetic va rosti un scurt cuvânt în care va evidenţia: efortul Bisericii pe tărâmul educaţiei catehetice şi importanţa acesteia în promovarea valorilor educaţiei autentice în rândul tinerilor; activitatea educativ-catehetică a proiectului „Alege Şcoala!“; efortul şi rezultatele copiilor câştigători ai fazei respective a Concursului de creaţie „Alege Şcoala!“.

Concluzionând, activităţile acestui proiect: cateheze, tabere de creaţie, concursuri, ateliere de formare pentru preoţi au în intenţie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi apropierea copiilor de viaţa Bisericii.

V. Interferenţa cu proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“

Asigurarea educaţiei morale de bază, necesară fiecărui copil, este unul dintre pilonii ce susţin formarea şi menţinerea în educaţie a copiilor şi ajută la prevenirea delincvenţei juvenile. Prin aplicarea proiectului propus rezultă formatori care, la rândul lor, vor asigura furnizarea educaţiei moral-civice şi a motivaţiei necesare rămânerii în şcoală, printr-o educaţie de tip „şcoala de duminică“.

Proiectul „Alege Şcoala!“ nu este un proiect separat de activitatea de catehizare, el fiind gândit ca un mod de a ajuta preoţii şi copiii din parohii să înţeleagă mai bine metoda de catehizare a proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ şi să susţină începerea efectivă a activităţilor cu grupa de copii în parohie, acolo unde demersul catehetic este mai anevoios şi să consolideze activitatea catehetică cu copiii, acolo unde ea este în desfăşurare. Nu întâmplător, în a doua zi de participare la cursul de formare, li se prezintă celor prezenţi în mod practic, pe viu, o lecţie, o cateheză conform programului „Hristos împărtăşit copiilor“^[25]. Astfel, proiectul „Alege Şcoala!“ este parte integrantă a programului de catehizare „Hristos împărtăşit copiilor“, aplicat de Patriarhia Română, fiind dezvoltat împreună cu acesta. Acest program propune o metodă de catehizare şi un curriculum biblic adaptat vârstei şi caracteristicilor specifice dezvoltării psihologice a copiilor. Întâlnirile catehetice pe grupe cu copiii sunt necesare asigurării educaţiei de bază şi motivaţiei pentru rămânerea în educaţie a copiilor din mediul rural şi urban. Copiii sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie. Prin acestea copilul poate dobândi o nouă perspectivă duhovnicească asupra vieţii, având orientare nu numai către viaţa aceasta, care este din păcate observată ca o viaţă de consum şi de plăcere, ci o perspectivă şi o orientare, o finalitate în viaţa veşnică.

În ce priveşte programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, acesta s-a dezvoltat cu scopul de a susţine activitatea de catehizare a copiilor prin punerea la dispoziţia preoţilor şi a cateheţilor a unui set de instrumente catehetice pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice, ajutându-i astfel să atingă maturitatea întru credinţă pentru că, în general, în Biserica Ortodoxă lipsea cateheza biblică, fiind redusă în foarte multe situaţii la serviciul divin, fără a face obiectul unui studiu separat, mai aprofundat^[26].

Se simţea nevoia şi în ţara noastră a unei cateheze mai specializate pentru că în lumea în care trăim secularizarea se face tot mai simţită, mai mult sau mai puţin agresiv, în toate mediile, cu atât mai mult în rândul tinerilor care sunt cei mai expuşi, iar capcanele imoralităţii întinse copiilor noştri devin tot mai numeroase. Tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, cărora li se adresează acest program naţional, se află în perioada formării personalităţii lor şi sunt cei mai vulnerabili în faţa unei lumi fără Dumnezeu.

Nevoia acoperită de acest program catehetic provine şi din necesitatea urgentă de a oferi copiilor Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă atractivă care să le deschidă inimile spre un set de valori autentice într-o lume seculară înţesată de pseudovalori precum şi ca urmare a golului care s-a format în societatea românească, după perioada comunistă. Importanţa proiectului rezidă în generaţia care acum se formează şi devine responsabilă pentru viitorul ţării^[27].

Prin acest proiect se realizează aducerea Sfintei Scripturi, a Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa tânărului la modul cel mai concret, pentru ca el să înţeleagă că în Sfânta Scriptură se află izvorul tuturor celorlalte învăţături. În cadrul parohiilor unde proiectul este deja implementat, copiii, tinerii devin mult mai responsabili şi activi în biserică şi participă la foarte multe proiecte social-filantropice şi pastorale din cadrul comunităţii din care fac parte.

Dacă pe planul pastoraţiei individuale, educaţia religioasă se realizează mai ales prin Taina Spovedaniei, pe planul pastoraţiei colective, ea se realizează prin grupul de dialog catehetic în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“. Specificul grupului catehetic în raport cu alte grupuri de interes sociologic, terapeutic sau psihosocial, constă în prezenţa lui Hristos în mijlocul celor adunaţi în numele Lui şi a Duhului Adevărului, care-i luminează şi călăuzeşte spre o mai profundă înţelegere a realităţilor spirituale şi spre o adâncire a comuniunii ecleziale^[28].

Grupul/grupurile catehetice nu constituie o tentativă de fragmentare şi separare de comunitatea bisericii parohiale, ci o expresie a misionarismului şi dinamismului didactic parohial. Educaţia în grupul catehetic reprezintă o introducere în experienţa comunitară eclezială, dezvoltând relaţii de solidaritate şi influenţare reciprocă între membrii săi. Grupul catehetic, pe lângă faptul că îndeplineşte un rol instructiv-educativ, devine şi un important factor de influenţare a personalităţii şi de dezvoltare a simţului comunitar-eclezial, în el regăsindu-se „funcţionarea exemplară a experienţei comunităţii apostolice“ (Luciano Meddi) a Bisericii primare^[29].

Făcând parte din tehnologia educaţională colectivă, promovată de numeroase orientări psihopedagogice actuale, cateheza de grup, pe lângă faptul că oferă un cadru propice dezvoltării personalităţii moral-duhovniceşti şi de stimulare a creativităţii, este şi un mijloc remarcabil de învăţare a adevărurilor de credinţă şi de formare duhovnicească atât a copilului, cât şi a celorlalte vârste. Se impune însă o nouă viziune catehetică, hristocentrică şi pnevmatizată, care să aibă drept scop nu doar simpla informare teologică, ci înduhovnicirea copilului^[30]. Un astfel de demers îl constituie programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ având drept consecinţă şi schimbarea atitudinii faţă de învăţământul de masă a copiilor aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii.

Aducerea Cuvântului lui Dumnezeu mai aproape de copii şi tineri într-o formă atractivă şi creativă, uşor de înţeles şi de asimilat se realizează în cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ prin intermediul ghidurilor catehetice. Acestea sunt concepute într-un limbaj aflat în concordanţă cu nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, de la 6 la 17 ani. Metoda folosită are trei componente: descoperirea, interacţiunea şi aplicaţia. Ghidurile catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite în şcoli^[31], nu le înlocuiesc, ci reprezintă instrumente complementare de lucru de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă. Sunt concepute astfel încât să asigure interactivitatea în cadrul lecţiilor de cateheză şi implicarea directă a copiilor în procesul de învăţare. Predarea este centrată pe copil. Aceasta înseamnă că activitatea catehetului, înţelepciunea Sfintelor Scripturi, resursele curriculum-ului şi puterea lui Dumnezeu sunt toate concentrate pe fiecare elev şi către progresul său spre deplina maturitate spirituală. Cu alte cuvinte, chiar şi cele mai bune materiale de educaţie creştină şi cel mai dedicat catehet pot avea un impact scăzut asupra elevului dacă nu este provocată o schimbare într-un anumit fel. Este imperativ să se folosească doar acele metode de predare^[32] care pot determina o schimbare în viaţa fiecărui elev.

Un alt element demn de reţinut este şi acela că o cateheză captivantă, atractivă şi ziditoare pentru copii solicită şi impune o atmosferă relaxantă, dar plină de evlavie. Copilul doreşte să se detaşeze (să scape) de tiparele existente în şcoală. El nu mai vrea o altă oră de religie, care îşi are limitele şi neajunsurile ei. La biserică nu mai există constrângerea vreunei note. El vine din plăcere, pentru a afla lucruri noi. Se aşteaptă să găsească altceva. De aceea, preotul este chemat, ca prin tactul său pastoral şi prin experienţa sa didactică, să asigure un climat psiho-afectiv relaxant. O asemenea atmosferă are ca efect consolidarea grupului, asigurarea continuităţii lui, stimulează gândirea, creativitatea, comunicarea, oferă echilibru interior, încredere personală în exprimarea opiniilor, favorizează propria cunoaştere.

Astfel întâlnirea catehetică devine o adevărată sărbătoare a dialogului şi a frăţietăţii, în care copilul se simte în elementul lui, se poate deschide, spune ce gândeşte, ce simte, ce îl frământă, întreabă la rându-i, are sentimentul susţinerii, comuniunii şi comunicării sincere cu preotul şi cu colegii săi^[33].

Lecţiile aduc Cuvântul lui Dumnezeu la nivel personal, asociindu-l întotdeauna cu experienţele de viaţă personale ale copilului, extinzându-l şi la nivelul familiei. Noutatea pe care o aduce „şcoala de duminică“ prin aceste ghiduri catehetice propuse o reprezintă metoda modernă de predare a unor cunoştinţe religioase (biblice, liturgice, istorice, aghiografice, iconografice), precum şi accentul pe însuşirea şi aplicarea în viaţa de zi cu zi a acestor cunoştinţe. Fiecare lecţie are, la sfârşit, o serie de îndrumări practice, strâns legate de conţinutul respectivei lecţii, reunite sub titlul „Acasă şi în familie“^[34]. Catehizarea efectuată după metoda propusă în ghidurile „Hristos împărtăşit copiilor“ creează o adevărată emulaţie religioasă în sânul familiei, copilul fiind în permanenţă îndemnat să discute cu ceilalţi membri ai familiei, să rezolve sarcinile propuse pentru acasă şi să aplice în viaţa de zi cu zi cunoştinţele dobândite prin cateheză. Elevul este călăuzit să descopere el însuşi adevărul prin activitatea proprie. Această metodă prezintă avantajul implicării active şi directe, al participării afective şi efective a lui la procesul învăţării şi al cunoaşterii^[35]. Nu este vorba doar de acceptarea pasivă a unor cunoştinţe gata formulate. Ea are menirea de a dezvolta capacitatea de autoinvestigaţie a copilului, punând bazele unei gândiri autonome, învăţându-l să descopere, să ştie ce şi cum să caute, să problematizeze, să vadă dincolo de aparenţe cauza interioară a manifestărilor comportamentale, a atitudinilor, „îl ajută să descopere esenţa vieţii, nu numai cu mintea, ci cu întreaga lui fiinţă“^[36].

Concluzii

Concluzionând ne manifestăm convingerea că atât proiectul „Alege Şcoala!“, cât şi proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ arată preocuparea Bisericii noastre pentru lucrarea educativ-misionară a noii generaţii. Ele sunt un impuls de revigorare a catehezei parohiale, este o invitaţie de implicare în demersul de creştere a copiilor în iubirea lui Hristos. Prin ele, Biserica dă un răspuns^[37] unei tot mai largi de tineri şi copii, care încearcă să-şi regăsească rostul şi propriul drum în viaţă. Sfântul Ioan Gură de Aur în Comentariu la Evanghelia după Matei (LIX; Despre Ana, III) îndemna: „Să depuneţi în sufletele copiilor bunătatea, smerenia, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi orice altă virtute. Dacă strângem această bogăţie pentru noi şi pentru copiii noştri, şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în cea viitoare vom auzi vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte ca ai Săi pe toţi cei care L-au mărturisit“.

Preot drd. SORIN LUNGOCI