Prot. dr. IOAN BUDE
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri […]; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa!“
(Evrei 13,7)
Dacă a existat vreodată în această lume, printre noi, vreun om care nu s-a lăsat robit de patimi, de ambiţii şi de nesăbuite porniri de orgoliu, care a căutat, a găsit şi a ştiut să aprecieze mereu şi mereu adevărul, binele şi frumosul, învăţându-i şi pe alţii să-l urmeze în această neobosită slujire, dacă a existat cineva care, fără a cere nimic, ştia să dăruiască totul, care ştia să-şi cinstească şi să-şi ajute semenii, fără a-i confunda pe prieteni cu neprietenii şi fără a se lăsa înşelat de viclenii şi ticăloşii, acel om a fost mult regretatul profesor Petru Călin din Caransebeş, care s-a stins din această viaţă ca o lumânare din ceară curată, după ce a ars luminând tuturor, nefumegând, consumându-se până la capăt, în ziua de joi, 13 septembrie a.c.
Mai pe scurt, cine a fost profesorul Petru Călin? Un autentic specialist, atestat în cercetarea Patrimoniului Cultural Naţional, un eminent consilier editorial cu atestat şi, tot cu atestat, adică având o recunoscută calificare şi o temeinică experienţă, a fost şi consilier în arte plastice şi spectacologie. A mai fost apoi, până la moarte, un erudit cercetător şi autor de monografii culturale, un neobosit scriitor, editor şi critic dramatic, un desăvârşit teolog autodidact, un fin psiholog şi un versat psihanalist, adică un neîntrecut cunoscător al tipologiei umane.
Dacă ar fi să culegem şi să reproducem aici ceea ce spun despre el dicţionarele şi alte multe surse de informare, dar mai ales memoria celor ce l-au cunoscut direct şi au lucrat cu el, sau sub coordonarea lui, ar rezulta o biografie ca un veritabil panegiric.
Petru Călin a văzut lumina zilei într-o zi de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 29 iunie 1935, în casa părinţilor Gheorghe şi Alexandra Călin, din comuna Brezniţa, judeţul Mehedinţi. După primii ani de şcoală din comuna natală, studiile primare le-a continuat în Caransebeş, cele gimnaziale la Timişoara, cele liceale la Şcoala Normală din Caransebeş, iar cele universitare la Facultatea de Filologie din Timişoara (1966). Despre activitatea lui, într-un spaţiu ca cel de care dispunem momentan, nu se poate vorbi decât „telegrafic“, adică extrem de sintetizat, gazetăreşte, însă chiar şi aşa, ea este de-a dreptul uimitoare.
Trebuind să se întreţină singur, încă din studenţie, Petru Călin a fost, pe rând, învăţător la Sintea Mare (jud. Arad) şi la Vermeş (jud. Caraş-Severin). Din perioada cât a funcţionat la Vermeş, datează cele mai bogate experienţe, cele dintâi observaţii asupra comportamentului uman, cele mai sincere prietenii şi cele mai intense amintiri care i-au rămas neşterse în memorie, trezindu-i vii reverberaţii în suflet, câte zile a avut.
Apoi, după obţinerea licenţei, a funcţionat ca secretar literar la Teatrul de Stat din Reşiţa (1966–1984) şi ca muzeograf-specialist în carte veche şi bibliofilie la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional Caraş-Severin, din cadrul Muzeului din Reşiţa (din 1984 până în 1997, când s-a pensionat).
A debutat cu un articol de actualitate culturală în „Viaţa militară“, Bucureşti, 1959, apoi a publicat numeroase articole cu tematică culturală, literară, de istorie a culturii, dar şi proză în: „România literară“; „Presa noastră“; „Teatrul“ (Bucureşti); „Studii de limbă, literatură şi folclor“, în: „Banatica“, „Flamura“, „Timpul“, „Reşiţa“, „Revista noastră“ (Reşiţa), apoi în „Renaşterea bănăţeană“ (Timişoara), „Tibiscum“ şi „Foaia diecezană“ (Caransebeş), etc. A redactat 96 caiete de spectacole jucate în premieră pe scena reşiţeană, 3 caiete culturale, caietele aniversare ale Teatrului reşiţean. Iată ce spune despre stilul lui, Gheorghe Jurma (reputat om de cultură, jurnalist, editor şi scriitor reşiţean): „Stilul, expozitiv-descriptiv, ca în orice istorie obiectivă, este clar şi precis, vădind nu numai buna stăpânire a domeniului, ci şi o raportare intrinsecă la o scară de valori a istoriei culturale bănăţene şi româneşti în general“ (din Dicţionarul Scriitorilor din judeţul Caraş-Severin, pp. 51–52). Şi, cum „stilul este omul“, ne este limpede ce valoare avea Petru Călin!
La cele menţionate deja, se mai adaugă scrierile în volum: Ecourile scenei: Teatrul profesionist la Reşiţa 1949–1993, Studiu monografic 1, Reşiţa, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Caraş-Severin, 1994, 306 p; Valori ale tiparului european existente în colecţiile din judeţul Caraş-Severin (Catalog) Reşiţa, Părţile I–III, 1993–1996; Tiparul românescdiecezan din Caransebeş 1885–1918 (Studiu monografic), Reşiţa, Banatica, vol. I, 1996.
Desigur că realizările profesorului Petru Călin nu se opresc aici, ci profilul lui valoric se va accentua din ce în ce mai mult, pe măsură ce raporturile lui cu Biserica, respectiv cu reprezentanţii ei de seamă, se vor amplifica şi se vor extinde în colaborări de mare efervescenţă. Fiind ales în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeşului, „profesorul Petru Călin a intrat în contact direct cu toţi ierarhii acesteia, fiind apreciat într-o măsură direct proporţională cu valoarea, atribuţiile şi contribuţiile sale la viaţa bisericească a Caransebeşului, mai ales în prezent, în timpul arhipăstoririi Preasfinţitului Lucian. Colaborările regretatului profesor cu toate secţiile Episcopiei Caransebeşului, au statornicit relaţii de strânsă apropiere şi chiar de prietenie şi cu părinţii consilieri de aici, cu Protopopiatul şi protopopul Liviu Drăgan al Caransebeşului şi cu toţi ceilalţi preoţi caransebeşeni, fiind îndrăgit deopotrivă de toţi. Dar în mod cu totul special, profesorul Petru Călin s-a apropiat şi a statornicit o aleasă colaborare cu Teologia caransebeşană (Seminarul liceal şi Facultatea de Teologie), reprezentată de valoroşii profesori: pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma, pr. prof. univ. Vasile Petrica, pr. prof. dr. Ionel Popescu (în prezent vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei), pr. prof. Viorel Râncu, pr. Ioan Petraş şi mulţi alţii cu care se va întâlni apoi şi in Timişoara.
Aşa cum am mai afirmat, minunatul om şi dascăl Petru Călin a devenit foarte curând un autentic teolog autodidact, descoperindu-şi o vocaţie tainică, pe care şi-o va valorifica în tihna lungilor convorbiri cu pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma, cu care avea puternice afinităţi culturale şi duhovniceşti şi de care-l lega o caldă şi sinceră prietenie.
În mare cinste s-a aflat distinsul profesor Petru Călin şi în Timişoara, în rândul foştilor lui colegi de facultate, astăzi universitari şi personalităţi de frunte timişorene, dar cu un respect aparte, a fost invitat şi primit în repetate rânduri, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. Nicolae Corneanu al Banatului, care îl aprecia nu numai ca valoros om de carte, ci mai ales pentru calitatea caracterului său deosebit. Fără nici o îndoială, marele Ierarh al Banatului, ştia şi de faptul că, în marea lui generozitate, profesorul Petru Călin continua să-şi ofere preţioasa sa contribuţie, în calitatea de consilier editorial, atât vechilor colaboratori şi prieteni din Caransebeş (pr. dr. Ionel Popescu, pr. drd. Zaharia Pereş şi alţii), pe care cu bucurie i-a regăsit transferaţi în viaţa bisericească a Timişoarei, dar mai cu seamă că şi-a legat sufletul şi inima de noua şi frumoasa biserică a parohiei Timişoara-Zona „Dacia“, unde preot-paroh este fostul lui elev de odinioară, de la şcoala din Vermeş, pr. dr. Ioan Bude, protopop al Protopopiatului Timişoara I. Actualul paroh şi protopop, a redevenit cu tot dragul, discipol ascultător al dascălului său din copilărie, iar din această emoţionantă şi sinceră colaborare, au rezultat cele mai minunate roade.
Exceptând faptul că bunul dascăl şi-a ajutat ucenicul să publice şapte cărţi în volum, în calitate de consilier editorial, trebuie să menţionăm atitudinea lui specială faţă de biserica din „Dacia“, căreia i s-a dedicat trup şi suflet. Aşa se face că atunci când s-a realizat iconostasul unicat, din vitralii, de la nivelul I al acestei biserici, Petru Călin, cu întreaga lui competenţă de estetician, a participat efectiv atât la elaborarea proiectului cromatic cât şi la vernisaj prezentând ca specialist opera finită, când I.P.S. Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului a săvârşit sfinţirea.
Mai dorea regretatul profesor, ca atunci când pr. Ioan Bude va redacta proiectatul studiu monografic al acestei biserici, el să fie acela care, în calitate de coautor, să semneze capitolul despre pictură şi celelalte componente de artă ale sfântului lăcaş. Această ultimă dorinţă nu i s-a mai împlinit, cum nu i s-a împlinit nici dorinţa de a finaliza o proiectată monografie a Vermeşului tinereţii sale şi cum nu i se vor mai împlini şi multe alte proiecte, pentru că bunul Dumnezeu l-a chemat pe neaşteptate la Sine, la vârsta de numai 77 de ani.
Condus pe ultimul drum de soţie, copii, rudenii apropiate şi aceia dintre cunoscuţi, care au apucat să afle de moartea sa fulgerătoare, profesorul Petru Călin a fost prohodit într-o zi de sărbătoare, 15 septembrie a.c., ziua cinstirii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, şi hramul catedralei mitropolitane a Banatului. Într-o zi de sărbătoare s-a născut, într-o zi de sărbătoare a fost înmormântat! Prohodul a fost oficiat de către cinci preoţi, în frunte cu protopopii Ioan Bude din Timişoara şi Liviu Drăgan al Caransebeşului, fiecare prezentând familiei greu încercate, omagiul, condoleanţele şi alese cuvinte de îmbărbătare din partea întâistătătorilor celor două eparhii, a Timişoarei şi a Caransebeşului, precum şi a tuturor celorlalţi prieteni şi colaboratori.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, cu drepţii şi aleşii săi!