Prof. drd. MARIA ALEXANDRA PANTEA

La mijlocul secolului al XIX-lea Aradul a  devenit un important centru cultural datorită existenţei unei Episcopii ortodoxe care a susţinut activitatea  desfăşurată de profesorii Preparandiei şi ai institutului teologic. Aceştia au contribuit la dezvoltarea culturii româneşti  şi extinderea acesteia în lumea rurală unde rolul cel mai important îl aveau preoţii şi învăţători.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea după înfiinţarea Astrei Aradul a devenit şi un important centru politic şi cultural, iar profesorii Preparandiei s-au implicat în activităţile politice şi culturale devenind apărătorii limbi şi culturii române. După 1861 în Arad se produce o renaştere naţională odată cu înfiinţarea societăţii de lectură în septembrie 1861. Într-o circulară din 12/24 septembrie semnată de Miron Romanu, Atanasie Şandor şi Nicolae Philimon se anunţă înfiinţarea societăţi şi se arată că ,,după un somn de moarte a sosit şi pentru noi românii timpul reînvierii“^[1]  Se consideră că pentru păstrarea identităţii naţionale trebuie cultivată limba şi literatura naţională. Încă de la început s-a urmărit atragerea  printre membrii societăţii a celor „care sunt însufleţiţi de înaintarea naţională“ fapt ce a dus la înscrierea a numeroşi intelectuali.

Prin rezoluţia din 17 septembrie 1862 împăratul aprobă înfiinţarea Astrei la Arad urmând ca la 12 mai să se deschidă într-un cadru festiv. Manifestările organizate la Arad cu ocazia deschiderii Astrei arădene au fost considerate un moment de afirmare a naţiunii române. Iniţiativa privind organizarea Astrei arădene a aparţinut oamenilor politici în frunte cu episcopul Procopie Ivacicovici, printre membrii fondatori îi găsim şi pe profesorii Atanasie Şandor, Miron Romanu şi Andrei Papp. Prin statutul Astrei care a fost acceptat de Curtea de la Viena în urma adoptării  rezoluţiei din 17 septembrie 1862 se arată  că „Românii din oraşul Arad şi din împrejurări având în vedere că înaltul guvern al ţării concede fiecărei naţiunii libera dezvoltare şi că spre dezvoltarea naţională a unui popor societăţile sunt foarte de lipsă, am aflat de bine pentru înaintarea culturii naţionale a înfiinţa o societate  cu scopul susţinerii culturii naţionale a poporului a poporului român şi dezvoltarea şi dezvoltarea literaturii şi culturii sociale prin cetiri şi conversaţii“^[2]. În statutul prin care se înfiinţa Astra arădeană se arătă că scopul societăţi este dezvoltarea culturii naţionale care se făcea prin „ajutorarea tinerimii române“ a studenţilor mai săraci care se pregăteau pentru cariera ştiinţifică, artistică industrială, economică. Un alt obiectiv era sprijinirea învăţătorilor din satele româneşti, formarea unor biblioteci, şi sprijinirea autorilor români căci numai prin ei se poate dezvolta o literatură naţională. Scopurile enumerate în statut reflectă situaţia din lunea românească atât cea urbană cât şi cea rurală şi sunt expresia solidarităţii româneşti care a cuprins toată societatea românească. Prin punerea în practică a statutului Astrei a început un proces de transformare profundă a societăţii româneştii. Se considera că după un jumătate de veac de la înfiinţarea Preparandiei, înfiinţarea Astrei reprezintă „o deşteptare a credinţei“ şi un moment de „renaştere naţională“ pentru că printre membrii Astrei găsim alături de intelectualii arădeni şi numeroşi dascăli şi preoţi din satele româneşti.

Membrii Astrei considerau că pentru ridicarea culturală a poporului român erau necesare publicaţii în limba română, care era considerată ca fiind elementul cel mai important al culturii naţionale. Societatea a susţinut ideea publicării unor lucrări pe teme istorice pentru că urmărea dezvoltarea unei culturi naţionale care să se bazeze pe specificul naţional şi pe o serie de valori specifice societăţii româneştii. În aceste condiţii în iulie 1862 profesorul Preparandiei arădene Alexandru Gavra se adresează Comitetului Astrei din Sibiu. Într-o scrisoare trimisă societăţii la 22 iulie 1862 aminteşte că trimite Astrei manuscrisele pe care la avea pentru a se „expune spre vedere şi comună cercetare  doară se va afla până mai trăiesc vreun negustor cu putere care să ia una carte“^[3] şi care apoi să vadă lumina tiparului. În 1862 Alexandru Gavra avea o parte din manuscrisele lui Gheorghe Şincai şi Samuil Micu pe care nu a reuşit să le publice din motive financiare. În scrisorile pe cere le-a trimis Alexandru Gavra arată că manuscrisele „le-a adunat în peste 40 de ani şi culegându-le care dintr-o ţară care din alta am cheltuit câtu totu patrimoniu meu l-am risipit“^[4]. Prin activitatea pe care a desfăşurat-o timp de jumătatea de secol Alexandru Gavra a salvat o serie de manuscrise ca Hronica Românilor scrisă de Gheorghe Şincai sau Istoria Românilor scrisă de Samuil Micu, opere fundamentale pentru cultura românească.

Profesorii Preparandiei arădene făceau parte dintre membrii fondatori ai Astrei şi   au stabilit o serie de legături cu personalităţi din România. Alexandru Gavra trimite în 1864–1865 mai multe scrisori Ministerului Culturii de la Bucureşti unde prezintă manuscrisele  şi cere ministrului publicarea lor. O scrisoare interesantă este cea din 8 noiembrie 1864 trimisă de revizorul şcolar Nicolae Florescu  adresată lui Atanasie Şandor membru al Astrei arădene în care se aminteşte că au fost trimise societăţii 36 de cărţi pentru biblioteca Astrei. Cărţile sunt scrise în limba română şi tratează subiecte istorice, dintre acestea amintim „Isroria Moldovei şi a României“, „Istoria fundării Bucureştilor“, „Mănăstiri închinate“, „Principatele Unite în faţa Europei“. Trimiterea acestor cărţi care tratează diferite subiecte istorice dovedeşte că la mijlocul secolului al XIX-lea istoria a devenit o armă prin care se putea demonstra unitatea românilor. La mijlocul secolului al XIX-lea s-au scris numeroase opere istorice unde trecutul este glorificat, fapt ce a dus la naşterea unor mituri şi apariţia unor simboluri ale unităţii naţionale.

Încă din momentul înfiinţării, Astra a susţinut  activitatea desfăşurată de profesorii Preparandiei şi ai Institutului Teologic. Problemele profesorilor arădeni au fost prezentate Mitropoltului Anderi Şaguna, cel care alături de episcopul greco-catolic Alexandru Şuluţiu au pus bazele Astrei. În scrisoarea trimisă în 27 mai 1866 de profesorii Preparandiei  Alexandru Gavra şi Atanasie Şandor prezintă mitropolitului Andrei Şaguna  situaţia financiară precară în care se găseau. Profesorii Preparandiei Alexandru Gavra şi Athanasie Şandor consideră că prin activitatea desfăşurată  timp de câteva decenii au urmărit a servi „Majestăţii Sale, naţiunii, bisericii şi patriei˝^[5] arată că se confruntă cu probleme mai mari decât profesorii de la preparandia sârbească din Sânt Andrei care au un venit de 504 florini austrieci în timp ce profesorii arădeni au un venit de 336 florini austrieci. Se arată că cele două institute pedagogice s-au înfiinţat odată şi au acelaşi statut. În aceste condiţii se cere o împărţire egală a fondurilor şcolare între români şi sârbi. Problemele profesorilor arădeni încep din 1834 când toţi funcţionarii publici din imperiu au „căpătat în argint şi contribuţia de mai nainte“^[6] în timp ce profesorii arădeni nu au primit nimic iar salariile li s-au plătit numai în bani vechi astfel în loc să aibă 800 florini austrieci aveau 320 florini austrieci şi s-a ajuns în situaţia ca profesorii de la sat să aibă un venit anual mai mare decât profesorii Preparandiei arădene.  Se arată că statul acordă ajutor mai mare maghiarilor care sunt mai „avuţi“ chiar dacă românii „contribuie la casa statului  cu bani şi pentru apărarea imperiului cu sângele lor propriu“^[7]. În încheiere  se arată că profesorii au prezentat cererea lor începând din 1 octombrie 1864 autorităţilor printre care Episcopului Aradului, fostului comite Teodor Serb precum şi consilierului şcolar Constantin Ioanovici dar şi în alte locuri atunci şi au cerut ca venitul anual să fie de 840 florini austrieci atunci când banii aveau mai mare valoare. Prin această cerere trimisă mitropolitului Andrei Şaguna profesorii arădenii îl roagă a se „îndura a lua în considerare cererea“ pentru că numai aşa poate „să renască toată speranţa“.

În 14/26 decembrie 1866 profesorii Preparandiei arădene trimit o scrisoare Astrei arădene unde cer „sprijin material  în vederea ameliorării condiţiilor de viaţă devenite precare ca urmare a creşterii preţurilor“^[8]. Se arată că de la înfiinţarea institutului pedagogic în 1812 acesta a contribuit la dezvoltarea culturii române prin învăţăturile predate şi formarea de învăţători, care şi-au desfăşurat activitatea în satele româneşti contribuind astfel la luminarea românilor. Mulţi preoţi şi învăţători au urmat îndemnul profesorilor lor şi au „educat şi învăţat“ pe copii ţăranilor din satele româneşti care luptau cu sărăcia. În aceste condiţii au apărut „bărbaţi luminaţi dintre fii acelor preoţi şi învăţătorii  care oarecândva au cercetat acest institut fără de aceasta poporul nostru prin oraşe şi sate începe a ceti şi scrie prin învăţători care au  cercetat pedagogicul“^[9] În scrisoare sunt prezentate problemele profesorilor Preparandiei care aveau un venit anual de 336 florini austrieci şi sunt „siliţi a gusta din multul puţinul câştig al părinţilor noştri“. O altă problemă este cea a reducerii catedrelor, astfel de la patru profesori s-a ajuns la doi. Se mai arată că şi profesorii de la sat au un venit anual mai mare acesta poate ajunge până la 600 florini austrieci pe an. Profesorii arădeni arată că timp de doi ani au trimis scrisori în care prezentau problemele lor autorităţilor statului dar fără nici un rezultat iar acum apelează la sprijinul Astrei pentru a interveni ca situaţia profesorilor să se schimbe. În încheiere se arată că „profesorii români greco-orientali de la gimnaziu din Braşov se bucură de un ajutor anual de 4000 florini numai noi românii greco-orientali din Ungaria nu căpătăm nici un ajutor“^[10].

 Ca urmare a scrisorii trimise de profesorii Preparandiei, cererile acestora au fost discutate în timpul adunării generale a Astrei din 14/27 decembrie 1866 în care la punctul 9 se aminteşte că „profesorii institutului român preparandial greco-ortodox din Arad roagă adunarea generală că pentru îmbunătăţirea salariilor profesorilor să facă paşi la guvern“^[11]. Tot în adunarea generală a Astrei din 14/27 decembrie s-a discutat şi propunerea lui Ioan Popovici Desanu privind respectarea dreptului folosirii limbii române în actele oficiale precum şi ideea înfiinţării unui gimnaziu de stat la Arad sau Timişoara cu predare în limba română. În problema venitului anual profesorii Preparandiei s-au adresat atât bisericii, pentru că şcoala era susţinută de Episcopia Aradului, cât şi Astrei, societate culturală care avea ca  cel mai important obiectiv dezvoltarea culturii naţionale  care nu se putea realiza decât cu sprijinul învăţătorilor şi preoţilor iar prin activitatea desfăşurată la institutul pedagogic de către Alexandru Gavra şi Atanasis Şandor aceştia au format şi educat sute de elevii care au devenit învăţători în satele româneşti.

În protocolul Astrei din 1867 se preciza că intelectualii români sunt „chemaţi a da sboru culturii poporului şi a susţine neştirbită reputaţiune societăţii noastre «iar în cea ce priveşte scopul societăţii se arată că» prin lăţimea ei cea mare încă de la început şi-a câştigat în toată lume română un nume frumos“^[12]. În adunarea generală din 2/14–3/15 septembrie 1868 Ioan Popovici Deseanu a propus ca „adunarea următoare să se desfăşoare în perioada vacanţei şcolare şi universitare astfel încât elevii şi studenţii să poată lua parte la lucrări“^[13]. Era o propunere care viza atragerea tinerilor şi preocuparea pentru formarea unei noi generaţii care să apere cauza naţională. Printr-o circulară din 24 octombrie 1868 episcopul Aradului îi îndemna pe preoţii din episcopie să arate poporului scopul „folositor şi măreţ“^[14] al Astrei.

 Prin activitatea desfăşurată de Astra arădeană în primul deceniu de existenţă aceasta a sprijinit activitatea profesorilor de la institutul pedagogic şi teologic iar cu ajutorul Episcopiei  a apărut în februrie 1869 prima revistă în limba română din Episcopia Aradului „Speranţia“. Era considerată a fi opera  „superiorităţii scolastice, redactată de junimea institutului clerical şi are ca scop a contribui la lăţirea  culturei naţionale şi promovarea intereselor bisericeşti“^[15]. Revista apărea de două ori pe lună şi se adresa în mod deosebit preoţilor şi învăţătorilor din satele româneşti Se publicau date privind modul de organizare al bisericii şi şcolii, predici, poezii şi literatură. Prin apariţia revistei Speranţia se punea în practică o veche idee a profesorilor Preparandiei din 1814.

Evenimentele care s-au produs în Arad după înfiinţarea Astrei au transformat oraşul într-un important centru cultural şi politic unde şi-au desfăşurat activitatea o serie de intelectuali ca episcopul Procopie Ivacicovici, Ioan Popovici Deseanuu, Miron Romanu, Alexandru Gavra şi Atanasie Şandor care au pus în practică o serie de idei prin care au contribuit la dezvoltarea culturii naţionale. Importanţa Aradului este dovedită prin propunerea Astrei din Sibiu din 11 mai 1871 un apel adresat „către toţi românii şi toţi alţi iubitori de progresu“^[16] [16] prin care se cerea înfiinţarea unei Academii de drept la Arad. În document se mai arată că amânarea aduce daune naţiunii române. În apelul Astrei din Sibiu cultura era considerată cea mai importantă armă pentru obţinerea drepturilor de către românii din imperiu iar pentru dezvoltarea culturii erau necesare şcoli şi o generaţie de intelectuali care să lupte pentru drepturile românilor.

În perioada 1861–1871 au avut loc o serie de evenimente care au marcat profund societatea românească şi s-au cerat condiţii favorabile  care au dus la transformarea Aradului într-un important centru cultural şi politic pentru românii din Ungaria Prin activitatea episcopului Aradului Procopie Ivacicovici care a susţinut  profesorii Preparandiei şi Institutului Teologic şi apoi a contribuit la formarea Astrei şi a revistei Speranţia s-au produs transformări profunde în societate care s-au simţit şi în satele  din Episcopia Aradului unde se afirmă tot mai mult ideea apartenenţei la o cultură naţional