Alexander Schmorell – un „trandafir alb“ în cununa neomartirilor ortodocşi

 Preot drd. ALEXANDRU NAN

Aşa cum anticipa d-nul Ioan Buşagă în articolul său, Neomartir german în calendarul ortodox, din „Ziarul Lumina“ din 26 ianuarie 2012, pe data de 5 februarie 2012 la München a fost trecut în rândul sfinţilor de către Episcopia Rusă de Berlin şi Germania din afara frontierelor, Alexander Schmorell, activist antinazist, decapitat la data de 13 iulie 1943 în închisoarea Stadelheim din München.

Alexander Schmorell s-a născut la data de 16 septembrie 1917, în localitatea Orenburg din Rusia. Tatăl său, Hugo Schmorell, era neamţ de origine, în timp ce mama sa era rusoaică, Petrovna Vdenskaja, fiica unui preot ortodox. Pruncul a primit după naştere botezul ortodox. La un an de la naştere, pruncul Alexander şi-a pierdut mama, care se îmbolnăvise de tifos.

Doi ani mai târziu, Hugo Schmorell, împreună cu cea de-a doua soţie, Elisabeta Hoffmann (1892–1982) şi cu pruncul Alexander s-au mutat la München, unde Hugo Schmorell absolvise Facultatea de Medicină. Doica lui Alexander a fost luată şi ea la München, pentru a se ocupa de Alexander. Această doică (Njanja), care nu vorbea decât limba rusă, se va ocupa atât de îngrijirea şi educaţia lui Alexander, cât şi a fraţilor săi vitregi, Erich şi Nataşa. Alexander a iubit mereu Ortodoxia şi Rusia, poate şi ca manifestare a dorului după mama sa. Chiar dacă fraţii săi vitregi au fost botezaţi în Biserica Catolică, mama vitregă, cu care Alexander s-a înţeles bine, i-a permis să frecventeze orele de Religie ortodoxă în cadrul comunităţii ruse din München. Limba rusă se vorbea astfel în sânul familiei, copiii învăţând, bineînţeles, şi limba germană (Art. Die Weiße Rose. Gesichter einer Freundschaft pe pagina: http://www.kultour-innovativ.de/ASCH.pdf, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).

Studiul medicinei şi înclinaţiile spre artă

Tânărul Alexander a studiat apoi împreună cu prietenul său, Cristopf Probst, la noul Liceu Real din München. După susţinerea bacalaureatului, în anul 1937 a fost trimis la Allgäu pentru a satisface serviciul militar la cavaleria armatei germane. În anul 1938, în calitate de soldat, a participat la ocuparea Austriei şi a Cehoslovaciei. Pentru a nu depune jurământul de credinţă Führer-ului Hitler, Alexander Schmorell a cerut să fie eliberat din armată. Se pare că din teamă de a nu avea de suferit, părinţii au încercat să-l convingă să revină în armată.

În anul 1939 Alexander Schmorell a început studiul medicinei la Hamburg, la insistenţa tatălui său, deşi avea înclinaţii şi spre lumea artelor. În vara lui 1940, Alexander a fost nevoit să ia parte la campania împotriva Franţei. În luna septembrie a aceluiaşi an va relua studiul medicinei, de această dată la Universitatea din München. Aici a fost ales să facă parte din cea de a doua Companie a studenţilor medicinişti, unde la sfârşitul anului 1941 îi va cunoaşte pe Hans Scholl şi, din semestrul de vară al anului 1942, pe Willi Graf. Tot în toamna anului 1941 o va cunoaşte şi pe Lieselotte (Lilo Ramdohr), la cursul privat de desen al lui Heins König. În scurt timp va deveni ucenic al sculptorului Karl Baur, la şcoala de artă „Forma“ (Die Form). De la Alexander Schmorell s-a păstrat o sculptură reuşită, care-l reprezintă pe marele compozitor german Beethoven. Prin prietenia legată cu Hans Scholl şi Willi Graf, Alexander Schmorell va intra în mişcarea studenţească „Die Weisse Rose“.

Activitatea în sânul mişcării „Die Weisse Rose“ – „Trandafirul alb“

Mişcarea studenţească „Die Weisse Rose“ a fost înfiinţată în anul 1942 ca mijloc de protest împotriva regimului nazist. Mişcarea, impregnată de un puternic sentiment creştin, şi-a propus să lupte împotriva naziştilor, din cel puţin două motive: atât din cauza deportării evreilor, cât şi a îndepărtării opozanţilor regimului. Membrii cei mai cunoscuţi ai mişcării au fost fraţii Hans şi Sophie Scholl şi colegii lor, Christoph Probst, Willi Graf, Alexander Schmorell şi profesorul Kurt Huber. Din grupul larg al mişcării au mai făcut parte şi alţi studenţi, medici, arhitecţi, artişti şi alţi oameni de cultură.

Dacă fraţii Scholl fuseseră crescuţi într-un sistem de educaţie liberal, care pretindea libertate şi dreptate, dar şi în evlavie creştină, ceilalţi membrii (Schmorell, Graf, Huber) au putut vedea cu ochii lor atrocităţile regimului nazist, atât în timpul satisfacerii serviciului militar, cât şi în calitatea lor de sanitari în ghetto-ul din Varşovia. După întoarcerea de pe frontul de est, membrii grupării au tipărit şi împrăştiat 6 manifeste împotriva regimului, fiind conştienţi că descoperirea lor va însemna pentru ei moartea.

Conţinutul manifestelor

Accentul creştin al mişcării se poate vedea şi din conţinutul manifestelor. Spre exemplu, în cel de-al patrulea manifest erau făcute câteva parafrazări după texte din cartea Ecclesiastului:

„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi, iată, am văzut lacrimile celor care au suferit nedreptăţiţi şi erau fără de mângâiere; şi cei care le făceau rău erau atât de puternici, încât ultimii nu puteau să aibă niciun sprijin. Atunci am lăudat mai mult pe morţii din morminte, decât pe cei care erau încă în viaţă…“ (Ecclesiast 1, 14 şi altele).

Tot în cel de-al patrulea manifest, protestatarii scriau: „Există, te întreb, pe tine care eşti creştin, există o piedică în această străduinţă de a menţine bunurile tale cele mai înalte, un joc cu intrigile, o amânare a deciziei, în speranţa că altul va ridica arma, ca să te apere? Nu Dumnezeu Însuşi ţi-a dat forţa şi curajul ca să lupţi? Noi trebuie să atacăm răul acolo unde este mai puternic şi cel mai puternic este în forţa lui Hitler…“.

La jumătatea lunii noiembrie 1942, Alexander Schmorell a plecat împreună cu Hans Scholl la Chemnitz, la Falk Harnack, cu ajutorul prietenei Lilo Ramdohr, pentru a reuşi să contacteze grupurile antinaziste din Berlin în vederea unei lupte comune. În decembrie 1942, Alexander Schmorell şi Hans Scholl l-au contactat şi pe Kurt Huber. Acesta era neamţ, născut în Elveţia (în oraşul Chur) şi studiase muzica şi psihologia, ajungând docent la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Datorită poziţiei antinaziste pe care o avea, începând din 1933 (venirea la putere a lui Hitler), acestuia i-a fost refuzată sistematic titularizarea pe postul de profesor plin.

Ultimul manifest al mişcării (al şaselea) a fost redactat de către profesorul Kurt Huber, dar răspândit de către Hans Scholl şi Alexander Schmorell. Acest document care critica direct politica de război a naziştilor va deveni piatra lor de poticnire. Întrucât n-au putut fi răspândite toate exemplarele manifestului, s-a luat hotărârea ca cele rămase să fie distribuite chiar la Universitatea din München. Fraţii Scholl au fost descoperiţi de către administratorul Universităţii şi denunţaţi Gestapo-ului. În urma unui prim proces împotriva membrilor grupării „Weisse Rose“, fraţii Scholl şi Christopf Probst au fost condamnaţi şi executaţi la data de 22 februarie 1943.

Arestarea, condamnarea la moarte şi execuţia lui Alexander Schmorell

După arestarea acestora, Alexander Schmorell a încercat cu un paşaport fals şi cu ajutorul unor cunoscuţi, să treacă în Elveţia prin castelul Elmau, însă drumul fiind prea dificil, a renunţat, întorcându-se la München.

La câteva luni de la înmormântarea fraţilor Scholl, Alexander a fost văzut într-un buncăr din piaţa Habsburger din München, recunoscut, denunţat şi arestat. El a fost condamnat la moarte de către Tribunalul poporului la data de 19 aprilie 1943, în al doilea proces intentat mişcării „Weisse Rose“. În vârstă de numai 25 de ani, Alexander Schmorell a fost omorât prin ghilotinare la data de 13 iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München. Alexander Schmorell a fost înmormântat în cimitirul Perlacher Forst din München la poziţia cu numărul 76-1-26.

Între motivele deciziei condamnării cu moartea, Tribunalul poporului i-a adus următoarele acuze :

„A luat parte la realizarea şi răspândirea manifestelor, lucrând activ la confecţionarea acestora, procurând parţial materialul necesar, cunoscând şi aprobând conţinutul acestora; în special, a contribuit la confecţionarea manifestelor „Mişcarea de rezistenţă“ şi „Studenţi şi studente“. A participat la răspândirea acestora în afara oraşului München, plecând în Austria la Salzburg, Linz şi Viena, iar în Frankfurt pe Main le-a distribuit singur, punându-le în căsuţele poştale… Înainte de a pleca împreună cu Willi Graf pe front, au participat împreună la o aniversare de rămas bun în atelierul Eickemezer, dar şi la alte întâlniri cu profesorul Huber şi cu studente, întâlniri la care au fost discutate intenţiile şi planurile lor politice“ (Inge Scholl, Die weisse Rose, Frankfurt am Main 21993, p. 115, ediţia online http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).

Îndemnul profetic al Sfântului Alexander Schmorell

Merită să fie amintită aici şi scrisoarea adresată părinţilor săi, scrisă chiar în ziua execuţiei: „Această lovitură este, din păcate, mai grea pentru voi, decât pentru mine, deoarece eu merg cu convingerea şi cu conştiinţa împăcată că am slujit Adevărului. Acest lucru mă face liniştit acum, la câteva ore înainte de momentul morţii“. Ultima lui dorinţă adresată părinţilor, şi am putea spune, nouă tuturor creştinilor, suna aşa: „Înainte de toate, să nu-L uitaţi pe Dumnezeu!“

Trecerea în rândul sfinţilor

Pe data de 4 februarie 2012, la ora 16, aşa cum este obiceiul în Biserica noastră ortodoxă, a fost oficiat ultimul parastas pentru sufletul martirului Alexander Schmorell, în cimitirul  Perlacher Forst, unde a fost înmormântat. În cadrul privegherii de sâmbătă seara a fost prezentată şi icoana neomartirului, iar duminică, 5 februarie 2012, Alexander Schmorell a fost trecut în rândul sfinţilor, la slujba de proclamare participând mai mulţi ierarhi din Germania, Rusia şi Ucraina, în fruntea acestora aflându-se Arhiepiscopul rus al Berlinului şi întregii Germanii. La manifestările care au fost organizate în cele două zile din februarie, au participat şi mulţi clerici şi credincioşi ai Bisericilor catolică şi evanghelică din zonă (Jakob Wetzel, art. Alexander von München, în cotidianul „Süddeutsche Zeitung“, ediţia online din 6 februarie 2012,  http://www.sueddeutsche.de/muenchen/weisse-rose-mitgruender-schmorell-heilig-gesprochen-alexander-von-muenchen-1.1276026, pagină accesată la data de 6 februarie 2012). Deşi recunoscut momentan doar de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor, cei implicaţi în canonizarea lui Alexander Schmorell sunt convinşi că şi celelalte Biserici autocefale, şi mai ales, Patriarhia Rusă, care a fost înştiinţată despre canonizare, îl vor recunoaşte în viitorul apropiat pe noul martir.

Thomas Mann şi poziţia lui faţă de martiriul membrilor grupării „Weisse Rose“

În cinstea noului sfânt a fost ţinută tot pe data de 5 februarie 2012 o conferinţă cu tema: „Nu-L uitaţi pe Dumnezeu!“ Informaţii despre viaţa noului sfânt oferă cartea lui Igor Khramov cu titlul „Sufletul rus al Trandafirului alb“, dar şi multe alte studii şi articole dedicate mişcării studenţeşti.

Prin această canonizare se aduce recunoştinţă jertfei neomartirului Alexander Schmorell şi celorlalţi membri ai mişcării, pentru care, chiar în anul morţii lor, marele scriitor Thomas Mann găsea următoarele cuvinte de laudă,  considerându-i martiri: „Acum lumea este profund marcată de cele întâmplate la Universitatea din München, despre care am aflat prin intermediul ziarelor elveţiene şi suedeze, mai întâi prin informaţii neclare, iar, mai apoi, prin amănunte tot mai precise. Noi ştim (suntem informaţi) despre Hans Scholl şi despre sora sa, de la supravieţuitorul de la Stalingrad; am auzit şi de Adrian (Cristoph) Probst, de profesorul Huber şi de ceilalţi; am auzit şi de reacţia studenţilor austrieci faţă de discursul obscen al unui reprezentant influent nazist în faţa unui mare auditoriu, despre martiriul lor prin ghilotinare; am auzit de manifestele pe care le-au distribuit şi în care se găsesc cuvinte care fac bine, în comparaţie cu păcatele săvârşite în Universităţi, prin îngrădirea libertăţii germane“ (Inge Scholl, Die weisse Rose, Frankfurt am Main 21993, p. 198, ediţia online http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).