Prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, Lainici – Capodoperă a artei româneşti, Editura „Evanghelismos”, Bucureşti, 2011

  Volumul, „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” este o carte care analizează, explică şi interpretează arta pictorului Grigore Popescu – Muscel, una dintre marile personalităţi ale culturii româneşti şi europene, autor al unor superbe ansambluri murale în peste cincizeci de biserici monumentale din România, Germania, Ungaria, Serbia, Grecia, Franţa şi Cipru. Este un album de artă, imprimat pe hârtie cretată, cuprinzând un comentariu de o înaltă şi exigentă ţinută ştiinţifică şi teoretică, precum şi 803 imagini color de diferite dimensiuni, semnate de renumitul fotograf Dan Samoilă. Alte câteva contribuţii fotografice aparţin lui George Crăsnean. Volumul a fost publicat prin purtarea de grijă a Preacuviosului Părinte arhimandrit Ioachim Pârvulescu – Stareţul Sfintei Mănăstiri Lainici, personalitate eclesiastică, culturală şi intelectuală de largă perspectivă teologică, spirituală şi duhovnicească. Sfinţia Sa a întreprins măsurile necesare pentru realizarea picturii în frescă la Biserica nouă cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din incinta complexului monahal a Mănăstirii Lainici – Gorj.

Volumul (albumul) în cauză are o structură deosebit de complexă. De aceea el nu seamănă cu alte albume de artă, realizate în istoria cărţii româneşti. Este o apariţie unică, de o înaltă valoare ştiinţifică, istorică şi artistică, menită să influenţeze şi să dea o direcţie nouă iniţiativelor şi întreprinderilor editoriale similare, din cultura românească. Domnul profesor Mihail Diaconescu a conceput textul acestui volum într-un mod original, dar şi revelator totodată. Afirmăm şi susţinem acest lucru gândindu-ne la faptul că textul conţine numeroase date, culese şi extrase din Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Bisericească Universală, din Teologia Dogmatică, Teologia Liturgică, din Teologia Patristică (sunt amintiţi, consemnaţi sau citaţi sfinţii: Origen, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama, Talasie Libianul, Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare şi mulţi alţii) din Teologia Omiletică şi Catehetică, din Teologia Morală, Pastorală şi Misionară, din istoria Arhitecturii Româneşti (în această privinţă, cele afirmate despre caracterul simbolic al bisericii mari (katolikonul mănăstirii) „Izvorul Tămăduirii” şi, în special, despre pridvorul în stil brâncovenesc, respectiv neoromânesc, sunt o necesară lecţie de erudiţia şi fineţe analitică), din moştenirea culturală şi spirituală a Bizanţului, din evoluţia arte noastre murale, din prefacerile, transformările, căutările şi realizările picturii româneşti moderne, totul – pentru a discuta, analiza şi dezbate frumuseţea unică şi valoarea exponenţială a capodoperelor murale create de pictorul şi artistul consacrat Grigore Popescu – Muscel.

În mod obişnuit, în volumele dedicate artei sacre, fie la noi, fie în alte locuri şi culturi europene sau universale, autorii lor insistă asupra unor aspecte formale, descriptive, stilistice, istorice, documentare, comparatiste ale operelor pe care le analizează. Cu toate că este vorba de arta sacră, nu se spune însă nimic despre principiile şi învăţăturile dogmatice, liturgice, categehetice, scripturistice, pastorale şi spirituale, care susţin, conturează şi direcţionează creaţiile discutate. Nu se remarcă şi nu se subliniază faptul că arta sacră are conţinut, mesaj şi caracter doxologic, simbolic şi, mai ales, apologetic – misionar. Nu se reţine faptul că ea este destinată să ofere un cadru adecvat pentru slujirea liturgică, sacramentală şi euharistică. Nu se spune că fără referinţe şi referiri exacte, preciseşi numeroase la învăţăturile dogmatice, respectiv la cultul divin public şi la oficierea şi săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Dumnezeieştii Euharistii, arta sacră nu poate fin înţeleasă. Ideea că arta sacră din diferitele şi diversele culturi europene poate fi abordată, discutată şi explicată „în sine”, fără referiri şa mesajul şi conţinutul ei religios, apare ca o ciudăţenie, ca un nonsens, ca o falsificare, în fond, a mesajului ei, care este, în primul rând, unul spiritual. Acest fel şi mod de a proceda este nu doar unul greşit şi eronat, ci şi contraproductiv. Este o exagerare şi o aberaţie, pseudoculturală.

Noutatea şi particularitatea volumului pe care teologul ortodox, filozoful, esteticianul şi criticul de artă Mihail Diaconescu l-a publicat sub titlul „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” vine tocmai din faptul că el discută despre capodoperele picturii sacre, realizate de către artistul Grigore Popescu – Muscel, întemeiat pe principiile dogmatice, liturgice, istorice şi pastoral-misionare care o susţin. Altfel spus, arta sacră include şi încorporează Teologia. Îi conferă o notă şi o nouă forţă exponenţială. O face accesibilă oamenilor din mai multe straturi sociale şi intelectuale. Regăsim în acest volum principiile teoretice pe care autorul le-a expus în vastul său tratat „Prelegeri de estetica Ortodoxiei”, apărut şi publicat în două volume, respectiv două ediţii: în anii 1996 şi 2009. Contemplăm în albumul şi volumul „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” imaginile color, imprimate pe hârtie cretată ale creaţiilor realizate de către Grigore Popescu – Muscel şi descoperim creaţia unuia dintre cei mai străluciţi pictori muralişti din istoria artei şi culturii româneşti moderne. O îmbinare cu totul aparte de tradiţie şi inovaţie, de experienţă şi cultură, de rigoare dogmatică şi splendoare inventivă, de lirism confesiv şi rigoare compoziţională, de forţă expresivă şi capacitate de atracţie caracterizează pictura artistului Grigore Popescu – Muscel. La loc de frunte în ansamblul picturilor murale din catedrala sfintei mănăstiri Lainici sunt ciclurile Viaţa şi faptele Sfântului Cuvios Irodion, Cronica pictată a isihasmului, Filocalia (în acest ciclu putem contempla, între altele, două splendide portrete murale ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae), Sfinţii dacoromani şi români, Monarhii (principi, principese, regi, regine, împăraţi şi împărătese) care au ocrotit şi preamărit credinţa creştină, ortodoxă, ciclul marilor ierarhi din sfântul altar, Ciclul cuvioaselor călugăriţe şi Ciclul Sfinţilor militari. Sunt alcătuiri şi compuneri murale, caracterizate prin rafinamente compoziţionale şi portretistice, prin monumentalitate şi subtilităţi cromatice. Profesorul Mihail Diaconescu afirmă aici că este o mare şansă pentru noi să fim contemporanii artistului de strălucită valoare şi vocaţie – Grigore Popescu – Muscel. Şi credem cu toată convingerea şi trăirea că domnia sa are perfectă dreptate.

Erudiţia şi subtilităţile analitice ale volumului, demonstraţiile întreprinse, exemplele aduse în prim plan, comentariile sale cu caracter teoretic susţin insistenţa cu care este abordată, analizată şi dezbătută forţa revelatoare a variatelor aspectelor compoziţionale, cromatice, portretistice ori stilistice ale picturii realizate de pictorul Grigore Popescu – Muscel. Esteticianul şi criticul de artă Mihail Diaconescu vorbeşte de geniul creator al pictorului Grigore Popescu – Muscel şi de impactul extraordinar de puternic asupra celor care contemplă capodoperele realizate de el. Să scrii despre un mare creator de artă şi despre capodoperele sale murale este, cu siguranţă, o întreprindere ştiinţifică temerară, şi, mai cu seamă, dificilă. Domnul profesor Mihail Diaconescu s-a achitat în mod exemplar de această dificilă misiune. Datorită acestui volum (album) sublima artă a lui Grigore Popescu – Muscel ne apare într-o lumină puternică, într-un lung şir de analize şi dezbateri revelatoare. Nu întâmplător Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei a afirmat în erudita sa Binecuvântare – cu care se deschide acest volum (album) că esteticianul Mihail Diaconescu şi maestrul Grigore Popescu – Muscel „sunt doi mari titani ai culturii noastre” (pag 2.). Iar  cartea este „un studiu în culoare şi cuvânt, de o profunzime teologică adusă până la apofatic şi de o frumuseţe contemplativă extatică. Oricine, citind această carte – album, are deschisă o privelişte divino – umană inegalabilă, unde, ca la o masă mistică nu ştii ce să apreciezi mai mult: misterul, compoziţia sau explicaţia subtilă a celor prezentate. Fără îndoială că nimic nu scapă neaprofundat din această grădină edenică a maestrului Grigore Popescu” (pag. 7 – 8).

Ample expuneri din volumul „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” sunt menite să demonstreze felul şi modul în care profesorul Mihail Diaconescu înţelege, în şi din ipostaza sa de estetician şi critic de artă, unele probleme concrete şi punctuale ale picturii. Iată ce afirmă domnul Mihail Diaconescu despre marea artă de zugrav şi desenator a lui Grigore Popescu – Muscel, pe care o pune în relaţie, pe de o parte, cu experienţa creatoare, strict personală, a pictorului, autor al unor mari ansambluri în frescă, iar pe de alta, cu evoluţia plasticii româneşti, din secolul al XX – lea: „În istoria artei româneşti din secolul XX, mari pictori care s-au afirmat şi ca străluciţi desenatori au fost Mirea, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Henry Catargi, Jean Al. Steriadi, Ressu, Marius Bunescu, Nicolae Dărăscu, Theodorescu – Sion, Rudolf Scweitzer – Cumpăna, Alexandru Demian, Ghiaţă, Gheorghe Vânătoru, Corneliu Baba şi mulţi alţii. Pictorul muralist Grigore Popescu – Muscel este continuatorul lor. În linia frântă şi rezumativă a desenului, în precizia şi fineţea ductului ni se descoperă profunzimea şi ineditul observaţiei, acuitatea impresiei, capacitatea de sinteză şi severa economie de mijloace cu care artistul consemnează variatele aspecte ale realului, surprinse în permanenta lor prefacere. În frescele pridvorului de la Lainici, formele, lumina, succesiunea planurilor; unele note constructiviste şi dinamismul mişcărilor sunt accentuate tocmai prin precizia desenului. Indiferent că pictează oameni, obiecte, ansambluri arhitectonice, cărţi, steme, flori, copaci, aureole, construcţia formelor este totdeauna fermă. Desenul este clar, expresiv. Nu întâlnim volute sau linii ezitante, şerpuitoare, pentru că pictorul cultivă traseele precise, contrastele evidente, proporţiile adecvate ideii. Imaginile stilizate, atent decupate din fond, inclusiv faldurile veşmintelor monarhice sau monahale care cad în linii drepte, precise, sunt consecvent preferate. Desenul lui Grigore Popescu – Muscel face casă bună cu tuşa energică sau suavă, cu explozia de nuanţe coloristice neaşteptate, cu atmosfera istorică dominată de simboluri monarhice şi religioase, de relief, culoare şi strălucire. În cazul compoziţiilor în frescă (tehnica de a picta în culori combinate în apă pe un zid cu tencuială proaspătă), desenul (aşa numita grafitizare) cu linii clare, ferme, are o importanţă majoră în ordonarea şi pornirea lucrului. Ulterior, în spaţiile marcate de desen vin petele de culoare” (pag. 155 – 157).

Despre raportul şi relaţia dintre identitatea spirituală românească şi tradiţia culturală bizantină, în care noi ne înscriem,  profesorul Mihail Diaconescu afirmă şi susţine, pornind tot de la pictura lui Grigore Popescu – Muscel: „în Europa şi în întreaga lume, o lungă perioadă de timp, Bizanţul a păstrat primatul picturii şi arhitecturii. Bizanţul, cu normele sale de viaţă, cu dimensiunea sa metafizică, cu nemuritoarea sa tradiţie liturgică, patristică, artistică şi estetică, dar mai ales cu strălucirea sa spirituală intensă, catalizează mari energii creatoare şi spirituale în fiecare dintre noi şi în întregul neam românesc. Identitatea spirituală românească nu poate fi înţeleasă fără să ne raportăm la Bizanţ. De aceea, creaţiile artistice contemporane, care exprimă dimensiunea bizantină a existenţei noastre etnice şi spirituale au o sublimă forţă exponenţială. Tradiţia, cu normele ei precise, înnoirea, inventivitatea şi originalitatea coexistă în opera de pictor muralist a lui Grigore Popescu – Muscel, într-o fericită sinteză artistică. Nici un alt pictor din spaţiul spiritual ortodox nu a reuşit în epoca noastră o astfel de sinteză. Este o sinteză care ne atrage, ne cucereşte definitiv şi ne înalţă sufleteşte. Contemplarea acestei opere ne face mai buni, mai sensibili” (pag. 233 – 234). Am putea cita în continuare alte idei, demonstraţii, referinţe comparative sau istorice, exemple şi comentarii analitice.  Autorul  nu uită să sublinieze în mod deosebit faptul că de-a lungul afirmării sale artistice Grigore Popescu – Muscel a fost mereu însoţit de doamna Maria Popescu – Dragomir, soţia lui, ea însăşi pictoriţă de reală şi autentică vocaţie. În acest sens, Domnul Mihai Diaconescu scrie următoarele: „creaţia originală (desene, compoziţii, portrete, peisaje, naturi statice) şi cea de restaurator al unor mari ansambluri de pictură în frescă de pe tot cuprinsul ţării noastre, i-au creat pictorului Grigore Popescu – Muscel un prestigiu artistic imens, pe cât de firesc, pe atât de întemeiat şi de justificat. El este un mare creator şi un model sublim de dăruire totală în serviciul valorilor nemuritoare ale artei sacre şi ale culturii române. Realizările pictorului Grigore Popescu – Muscel n-ar fi fost posibile dacă n-ar fi reuşit să lucreze cu o echipă de discipoli, pe care a format-o şi a menţinut-o de-a lungul anilor. Cea mai importantă colaboratoare a maestrului, de-a lungul întregii sale cariere, este distinsa lui soţie, doamna Maria Popescu – Dragomir, ea însăşi pictoriţă de strălucită vocaţie, autoare a numeroase lucrări personale de conservare-restaurare. Ea este dedicată integral soţului şi lucrărilor artistice în care el s-a angajat. Şi ea este născută în Muscel, la Piţigoaia, un sat fondat la finele secolului al XVIII – lea de românii din Ardeal, care au trecut munţii „în Ţară”, pentru a scăpa de teroarea sângeroasă, instituită de autorităţile imperiale habsburgice după marea răscoală din 1784 a ţăranilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan (pag. 232 – 233).

Tonul general al expunerilor ştiinţifice, respectiv istorice, teoretice, comparative, stilistice şi analitice în volumul „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” este, în mod firesc, unul expozitiv şi sobru. De mai multe ori însă autorul acestui album se lasă influenţat şi dominat de marea bucurie a contemplaţiei estetice şi de trăirea entuziastă a frumuseţilor descoperite. Trăirea aceasta susţine comunicarea lirică, epică şi narativă. Precum în acest fragment care ne reaminteşte de faptul că  autorul este nu doar un mare istoric, critic de artă, filozof şi teoretician de mare calibru şi autoritate în domeniul esteticii, ci şi un mare scriitor, autor al vastului ciclu de romane, de răsunător succes, care laolaltă alcătuiesc şi formează ceea ce el numeşte „Fenomenologia epică a spiritului românesc”: „Călătorul care intră în defileul Jiului, indiferentă că urcă dinspre judeţul Gorj spre Ardeal sau coboară din Hunedoara şi Haţeg spre Oltenia, are parte de una dintre cele mai copleşitoare trăiri sufleteşti. Meandrele Jiului, care saltă năvalnic între pereţii abrupţi de piatră, proiectaţi înspre înălţimi până la tăria cerului, pădurile străvechi, prăpăstiile înfricoşătoare şi vârfurile ascuţite ale stâncilor, ne exaltă sensibilitatea şi conştiinţa, ne proiectează gândirea spre măreţia firii, ne transformă sufleteşte. Fără să vrem, în contact cu maiestuosul peisaj montan din defileul Jiului, ne simţim mai demni şi mai buni, mai împliniţi sufleteşte (pag. 19 – 22). Iată şi un alt fragment elaborat sub influenţa şi imperiul aceleiaşi puternice revărsări scripturale lirice: „pridvorul catedralei de la Lainici este invadat de lumină la orice oră din zi. Dar mai ales în orele după-amiezei şi pe înserate, când lumina intensă coboară năvalnic de pe crestele semeţe ale munţilor de la apus, exonartexul pare o construcţie dintr-o lume suprafirească. Lumina aurie intensă a soarelui coborât la apus, marcată de roşul vesperal, diafan, năvăleşte în pridvorul de piatră. Luxurianta vegetaţie a munţilor cu vârfuri semeţe, înfipte în cer, încărcaţi cu codri străvechi, seculari, dă nuanţe aparte luminii revărsate peste lume. În astfel de momente, erupţia auriului exploziv din fresca pridvorului ne copleşeşte. Scara nuanţelor şi transparenţelor cromatice se pierde treptat în auriul dens şi masiv. Sentimentul neaşteptat al participării noastre la Vieţile Sfinţilor evocaţi în pictură devine tot mai puternic. În geografia spirituală a picturii de inspiraţie sacră ne regăsim pe noi înşine, într-o nouă stare sufletească şi de conştiinţă. Culorile calde, aeriene, liniştitoare ale picturilor degajă atunci o atmosferă plină de farmec inefabil, în deplin acord cu arhitectura măreaţă a catedralei, cu spaţiul ei sacru, cu detaliile exonartexului, cu atmosfera diafană, cu frumuseţea spirituală a sfinţilor care ne privesc din compoziţiile murale. Pridvorul de la Lainici vorbeşte sufletului nostru însetat de frumos în variate moduri şi cu diferite mijloace. Este unul dintre cele mai frumoase pridvoare din câte se află în prezent la bisericile noastre de tradiţie arhitectonică brâncovenească şi neoromânească. Ansamblul şi detaliile acestui pridvor au fost minuţios gândite de arhitectul Dorel Cordoş din Sighetul Marmaţiei şi riguros executate în piatră de Viştea, de meşterii şi ucenicii cu care lucrează, împlinind astfel, şi ei, o exigenţă estetică majoră a stilului brâncovenesc, respectiv neoromânesc, în construcţiile bisericeşti monumentale… Spaţiul sacru al exonartexului de la Lainici sculptat în minunata piatră de la Viştea, adăposteşte una dintre capodoperele picturii româneşti şi europene. Această capodoperă este creaţia pictorului muralist Grigore Popescu – Muscel – una dintre marile personalităţi ale artei româneşti din toate timpurile” (pag. 64 – 66).

Volumul (albumul) „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene” este o apariţie editorială necesară, într-un context cultural şi spiritual complex, complicat, contradictoriu, ceţos, dificil şi întunecat uneori, în care valorile autentice şi reale, cele care ne reprezintă în timp, spaţiu şi lume, trebuie recunoscute, reafirmate, proclamate şi argumentate în mod serios, responsabil, justificat, ferm şi absolut convingător!…

Cu alte cuvinte,  autorul, pe care ţinem să-l felicităm  pentru această lucrare „Lainici – Capodoperă a artei româneşti şi europene”,şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sa faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului românesc, precum şi tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu.

Sunt încredinţat că sunt foarte mulţi oameni de rând, din ţară şi din diaspora, credincioşi ori slujitori ai altarelor care se roagă Bunului Dumnezeu, să îi dăruiască domnului profesor Mihail Diaconescu, multă linişte şi pace în suflet, multă bucurie sufletească şi să îi răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală, cu carte românească de învăţătură, cu emisiuni frumoase şi folositoare, ziditoare de suflet şi de spirit, cu cărţi, reviste, biblioteci şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat de şi în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea domniei sale, atât de bogată şi de prodigioasă şi care s-a desfăşurat, şi încă se desfăşoară, pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i, încă odată, să ne trăiască întru mulţi, folositori şi roditori ani, alături de familie, de colegi sau colaboratori şi de toţi cei dragi ai săi!…

Drd. Stelian Gomboș